Maserati Grecale GT: Curentul schimbării

Al doilea SUV din portofoliul Maserati nu mai vine ca o surpriză în cercul exclusivist italian. Totuși, mezinul Grecale vine cu o greutate mare pe umerii săi. Va putea fi noul bestseller din gamă?

Au trecut aproape 60 de ani de când Maserati a început să-și denumească mașinile după vânturi care acționează în zona bazinului mediteraneean. Grecale, al cărui omolog automobilistic îl avem în aceste imagini, își are originea în preajma cunoscutei insule Zakynthos din Grecia.

Maserati Grecale, despre a cărui venire am aflat în 2020 la debutul supercarului MC20, spune o poveste interesantă pentru italieni. Vine la șase ani distanță de Levante și intră direct în focuri, luptându-se cot la cot cu rivali precum Porsche Macan sau BMW X4.

Dar Grecale vine cu un mare as în mâneca sa. Cel puțin din punct de vedere dinamic, lucrurile sunt asigurate de platforma Giorgio, pe care o împarte cu Alfa Romeo Stelvio. Și acesta este un lucru deosebit de important, deoarece Stelvio s-a dovedit a fi unul dintre cele mai plăcute de condus SUV-uri de până acum.

Evident, tratamentul Maserati presupune implementarea liniilor elegante, a siglelor Tridentului și a ornamentelor specifice brandului, însă nu am înțeles exact de ce partea din față ne amintește cu nonșalanță de un Ford Puma. Chiar și așa, nu vă lăsați păcăliți, deoarece Grecale are o lungime de aproape 4,9 metri și o lățime de doi metri, însă acest lucru nu va fi imediat vizibil pentru cel din spatele volanului.

De la prima deschidere a portierei șoferului, care, apropo, are parte de un sistem electronic de acționare împrumutat de la Fiat 500e, interiorul se prezintă realmente măgulitor. Avem piele de cea mai bună calitate și materiale moi la atingere, însă culoarea roșie a tapițeriei modelului testat, care face parte din ediția limitată PrimaSerie, este cea care provoa-că fantezii. Italienii au ales să transforme interacțiunea cu Grecale într-una nu doar luxoasă, ci și high-tech. Majoritatea butoanelor fizice au fost eliminate, iar locul selectorului transmisiei stă acum ocupat de un ecran tactil care se ocupă de funcțiile sistemului de climatizare. Chiar și falnicul ceas Maserati a lăsat acum locul unui ecran configurabil.

În zona centrală avem un ecran tactil de 12,3 inchi care rulează un sistem de operare bazat pe Android, a cărui denumire oficială este Maserati Intelligent Assistant. Un panou cu o diagonală identică se regăsește și în spatele volanului. Acesta afișează o grafică plăcută, puțin intruzivă, care te lasă în continuare să te bucuri de cadranele digitale cu aspect clasic. Un alt factor de senzațional de la interior este reprezentat de sistemul audio Sonus Faber. Cele 21 de difuzoare presărate la interiorul mașinii transformă experiența auditivă într-una de excepție prin claritate și prin puterea de 1.285 de wați.

Însă vei prefera să dai muzica mai încet atunci când pornești mașina sau atunci când decizi că este momentul să acționezi imensele padele din spatele volanului. Deși versiunea Grecale GT (modelul entry) vine sub capotă cu un propulsor de doar doi litri, sunetul acestuia nu reușește să ne dezamăgească. Cel puțin în modul Sport, evacuarea cu patru terminații sună fioros, totul culminând cu sunetul gutural din momentul schimbării treptelor peste 5000 rpm. Nici măcar cifrele de 300 CP și 450 Nm nu te trimit cu gândul că ai de-a face cu un SUV fulminant de rapid.

Mulțumită construcției mașinii, unde s-au folosit din belșug materiale precum aluminiul și fibra de carbon, Grecale GT cântărește doar 1.870 de kilograme. Caroseria atletică a mașinii este pusă în valoare de o transmisie automată cu opt rapoarte dezvoltată împreună cu ZF, pe care vei dori să o păstrezi cât mai mult în modul manual. Parte din „vină o au padelele gigantice din aluminiu aflate în spatele volanului, care se cer acționate cât mai des și cât mai aproape de zona roșie a turometrului. Din păcate, supradimensionarea acestora pune ușor în dificultate acționarea manetelor de semnalizare și de acționare a ștergătoarelor. În continuare, direcția precisă dispune de o asistare reglată aproape perfect, iar suspensia care te ține lipit de asfalt iartă și o bună parte din denivelări.

Dar cu toții ne așteptam ca Grecale să se conducă bine, însă cum stă la capitolul practicalitate? Fără doar și poate, călătoritul pe distanțe lungi la bordul său este extrem de confortabil, dimensiunile generoase facilitând adoptarea unei poziții comode chiar și pentru oaspeții înalți care stau pe bancheta din spate. Cu spătarul în poziție ridicată, portbagajul are o capacitate de 535 de litri, însă aici am observat ceva și mai interesant: documentația mașinii, care stă învelită într-o husă din piele fină. Atenție la detalii, ce să mai!

De altfel, acesta poate fi și argumentul care să te facă să transferi cel puțin 74.494 de euro în conturile Maserati. Senzația de a ține în mână cheia unui Grecale nou te poate face să te simți mai exclusivist decât la bordul unor modele din competiția germană.

Însă dacă nu ești pe deplin satisfăcut de versiunea GT sau Modena (care aduce un plus de 30 CP pentru același propulsor de doi litri), ar trebui să privești către Maserati Grecale Trofeo. Acesta din urmă folosește același motor V6 botezat Nettuno ca al supercarului MC20. Deși în această instanță vine cu „doar 530 CP față de cei 630 CP ai supersportivei, accelerația lui Grecale Trofeo tot scade sub patru secunde până la sută, în timp ce viteza maximă ajunge până la amețitoarea valoare de 285 km/h.

Dar nici măcar GT nu stă rău în ceea ce privește performanțele brute. Cele 5,6 secunde necesare pentru a ajunge la 100 km/h pot fi contorizate chiar prin intermediul unei aplicații incluse în sistemul multimedia. De asemenea, tot de aici pot fi măsurați și timpii de sprint pentru anumite distanțe: 200 sau 400 de metri, sau chiar poți să îți testezi și reflexele în ceea ce privește frânarea.

Totuși, probabil cea mai interesantă iterație a lui Grecale va ajunge în 2023 și reprezintă versiunea complet electrică a sa botezată Folgore, despre care însă nu știm foarte multe lucruri, doar că va avea una dintre cele mai mari baterii puse vreodată pe un EV (105 kWh). Dar cert este că nu va mai suna ca un Maserati.

 

Prima impresie

Maserati Grecale duce mai departe calitățile dinamice ale lui Alfa Romeo Stelvio, aducând tot-
odată o tușă exclusivistă. Fanii brandului nu vor aprecia eliminarea butoanelor de la interior.

 

Date tehnice

Motor L4, turbo – Cilindree 1995 cmc – Putere max. 300 CP la 5750 rpm – Cuplu max. 450 Nm între 2000 și 4000 rpm – Transmisie tracțiune integrală/cutie automată cu 8 tr. L/l/h 4846/1948/1670 mm – Masă proprie 1.870 kg – 0–100 km/h 5,6 s – Viteză max. 240 km/h – Consum 8,7-8,9 l/100 km – Preț
de la 74.494 de euro (TVA inclusă)

 

Verdict

În mod cert, așteptarea fanilor pentru noul SUV al familiei a meritat. Chiar și alături de motorizarea de bază, Grecale poartă cu mândrie tridentul Maserati.

Adaugă un comentariu