Profesia de șofer de TIR este una frumoasă, cu multe beneficii, dar aduce și multe provocări și greutăți, atât la început, cât și pe măsură ce anii trec și experiența se acumulează. Această meserie îți oferă șansa să vezi locuri noi și interesante, să vizitezi și să observi noi culturi, dar și să apreciezi mai mult atunci când te întorci acasă. Unii aleg acest domeniu pentru salariile bune, alții le calcă pe urme părinților, iar unii șoferi își doresc să facă acest lucru pentru a-și găsi independența într-o altă țară. Dar cum știi dacă ești potrivit pentru meseria de șofer de TIR în Germania?
6 caracteristici pe care trebuie să le aibă un șofer de camion
1. Îndemânare
Fie că este vorba despre condusul propriu-zis, o verificare a camionului sau despre asigurarea mărfurilor în camion, fiecare șofer trebuie să fie înzestrat cu îndemânare. Drumurile pot fi înguste, vremea se poate înrăutăți sau camionul poate avea nevoie de ajustări și atunci trebuie să fii pregătit să intervii și să te adaptezi situației. Îndemânarea înseamnă și rapiditate – pentru situațiile repetitive de zi cu zi, la care rezolvarea este aceeași – cu cât o sarcină este gata mai repede, cu atât te poți întoarce mai repede la drum. Această caracteristică se aplică și pentru situații personale, de exemplu, atunci când dorești să îți prepari masa, să împachetezi bagajul pentru drum etc.
2. Atenție
Meseria de șofer implică multă atenție în general, dar cu precădere atunci când conduci un vehicul mare și cu încărcătură multă la bord. În primul rând, șoferul de camion trebuie să se poată concentra perioade lungi la drum și să nu se lase distras de telefon sau de alte elemente atunci când conduce. Asta îl ajută să conducă bine și să își poată respecta programul. La baza concentrării stă și odihna, așa că ai grijă să dormi numărul corespunzător de ore, pentru a avea energie a doua zi. În al doilea rând, atenția ta trebuie să se poată împărți în mai multe direcții atunci când conduci un TIR. Atenția distributivă înseamnă să poți remarca detalii și schimbări în locuri diferite: în oglinzi, în bord, la semnele de circulație sau semafor, la pietoni, la ceilalți participanți la trafic etc. Atunci când ești alert și concentrat, eviți situații periculoase pentru tine și pentru ceilalți participanți la trafic și nici nu pui în pericol încărcătura.
3. Răbdare
Cum altfel să poți conduce ore la rând și zi după zi dacă nu ești dotat cu multă răbdare? Răbdarea și calmul sunt necesare pe tot parcursul zilei: când traficul este aglomerat, când se încarcă sau se descarcă camionul, la cozile de la vamă etc. Agitația, nerăbdarea, stresul – toate pot duce la pierderea concentrării la volan și să creeze neplăceri pe termen lung. În plus, răbdarea intervine și în relațiile personale și poate face distanța și timpul petrecut departe de familie să pară mai puțin dificile. Așadar, înainte să iei în calcul profesia de șofer de TIR în Germania, gândește-te dacă ai o personalitate răbdătoare sau dacă îți poți antrena răbdarea ca să te potrivești acestei meserii. Răbdarea înseamnă o minte relaxată, care poate realiza orice își propune.
4. Rezistența fizică
Să fii șofer de camion în Germania înseamnă să îți testezi limitele din toate punctele de vedere, dar mai ales fizic. Orele lungi petrecute pe scaun sau în cabină își pot pune amprenta asupra corpului, de aceea este important să ai o condiție fizică bună. Pentru că este greu să depășești sedentarismul atunci când lucrezi ca șofer profesionist, întreg organismul va suferi, deci ești nevoit să îți creezi o rutină de mișcare, dar și să fii de dinainte pregătit pentru situație. Pe de altă parte, unii șoferi trebuie să se implice în manipularea mărfurilor, respectiv încărcarea sau descărcarea lor în sau din camion, ceea ce implică, din start, o condiție fizică bună și rezistență la efort repetitiv.
5. Rezistență psihică
Deși poate părea un lucru mai puțin important sau ușor de gestionat în primă instanță, rezistența psihică este un factor important, pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când vrei să lucrezi ca șofer de TIR în străinătate. Orele lungi, distanța față de cei dragi, bariera lingvistică sau culturală – aceștia sunt doar câțiva dintre factorii care te pot face să ai sentimente de singurătate și tristețe. Ca să îți poți continua munca într-o manieră optimistă, echilibrată și lipsită de stres, trebuie să poți gestiona cu succes aceste situații și altele care pot apărea și care afectează psihicul. Asigură-te că poți face față stresului, că ai cu ce să îți menții mintea ocupată, dar și odihnită, și meseria de șofer de TIR ți se va potrivi ca o mănușă.
6. Dorința de cunoaștere
Pentru că pleci într-o țară străină, precum Germania, trebuie să fii deschis să te adaptezi la diverse situații. În primul rând, vei avea nevoie să cunoști o limbă străină, fie că este germana sau engleza. Este foarte important să poți comunica bine cu colectivul profesional, dar și cu alte persoane cu care interacționezi zi de zi. În al doilea rând, vei avea un atu dacă vei cunoaște o parte din cultura țării în care poposești. Așa te vei putea pregăti pentru situații diferite de cele din țara noastră: modul de socializare, particularitățile gastronomice, normele organizării locale, obiceiurile culturale, legile șamd. Curiozitatea pentru aceste aspecte și dorința de a le cunoaște îți vor ușura fiecare ședere și te vor face să te simți mai puțin ca un străin.
Dacă ai toate aceste calități, tot ce mai lipsește este să-ți iei permisul auto și atestatele necesare și poți începe să lucrezi!
Dacă deții deja un permis auto pentru categoria C+E și cauți un loc de muncă ca șofer de TIR în Germania, te așteptăm să aplici la ofertele asmo-solutions.ro.
ASMO Solutions este o companie care se ocupă cu recrutarea de șoferi profesioniști pentru Germania și care are în portofoliu zeci de oferte. Salariile atractive, zonele diverse și varietatea de camioane sunt doar câteva dintre avantajele de a lucra cu ASMO Solutions. Aplică și tu pe asmo-solutions.ro și începe să lucrezi ca șofer de camion în Germania.