Cupra Born: Primul hot hatch electric?

Sigur mai există și alte mașini electrice compacte și rapide, nu? Desigur, însă niciuna nu ajunge la suma totală a virtuților lui Cupra Born. L-am scos la plimbare pe o vreme posomorâtă, dar ne-a făcut ziua mai frumoasă. Detaliem pe larg.

Avântul brandului Cupra aproape că ne-a luat prin surprindere. În trecut, Cupra reprezenta divizia de motorsport a mărcii Seat, însă spaniolii au dorit o diferențiere mai clară de brand, iar acum Cupra nu mai stă în umbra părinților, ci a înflorit mai ceva ca un start-up tehnologic din California. Prima pagină din istoria Cupra a fost scrisă cu ajutorul lui Formentor, unul dintre cele mai spectaculoase SUV-uri compacte aflate în acest moment pe piață.

Recent, ascensiunea noului brand de sine stătător s-a cunoscut și în București, unde a fost inaugurat primul showroom Cupra, loc de unde am împrumutat și noi pentru test exemplarul din imagini.

Deci, care-i treaba cu Born? De fapt, numele său ar fi trebuit să fie el-Born și să poarte sigla Seat, așa cum ne-au prezentat spaniolii la Salonul Auto de la Geneva din 2019. Totuși, s-a ales renunțarea la „el' și tranzitarea la Cupra, decizie extrem de importantă și determinantă pentru succesul acestei mașini.

Da, nu ne putem ascunde după deget, Cupra Born este un VW ID.3 cu ceva modificări, însă povestea nu se încheie aici. La exterior, spaniolul este construit cu același profil lateral, însă se diferențiază cu o parte frontală complet schimbată, mult mai agresivă și mai organică față de ce întâlnim la fratele ID.3, însă spatele este vedeta optică de aici, venind cu o lumină LED continuă ce unește stopurile, creând un efect vizual inconfundabil pe drum. Un alt detaliu interesant al stopurilor: aici apare singura inscripție a numelui modelului de la exteriorul mașinii.

Fiind construit pe platforma MEB, Born vine cu tracțiune spate, loc unde este adăpostit și motorul electric sincron care dezvoltă 204 CP, poveste cunoscută de la celelalte modele din portofoliul grupului VW. Însă aici, puterea motorului electric este pusă în valoare de un șasiu reglat pentru a pune în evidență plăcerea condusului. Iar ca o continuare pentru titlu, trebuie să vă dau un răspuns negativ.

Cupra Born nu este primul hot hatch electric, existând modele concurente chiar ieșite din producție, cum ar fi BMW i3S sau mai noile Mini Cooper SE și Honda e, însă niciunul nu se poate lăuda cu un scor atât de bun în ceea ce privește utilizarea zilnică. Cupra vine cu loc din belșug pe bancheta din spate, spațiu unde chiar și persoanele cu o înălțime de 1,9 metri pot călători confortabil, existând în același timp și un portbagaj cu o capacitate minimă de 385 de litri. Sigur, ne-am fi dorit și un spațiu de depozitare sub capotă (frunk), însă ne mulțumim cu locul dedicat pentru cabluri de sub podeaua portbagajului.

Așadar, Cupra Born este rapid și practic, dar cum se conduce? Ei bine, dacă te-ai urcat aici imediat după ce ai coborât dintr-un ID.3, diferența este enormă. Totul pare mai ascuțit. De la frâne la scaunele profilate excelent (cu funcție de masaj) și până la direcția care răspunde alarmant de rapid, chiar și fără a folosi modul Sport. Mulțumită jantelor de 19 inchi (pot fi puse și de 20, pentru cine dorește) și pneurilor cu secțiune joasă, EV-ul fierbinte iubește virajele, în ciuda masei proprii „durdulii', iar mulțumită tracțiunii spate, în cazul unei șosele ceva mai alunecoase, mașina afișează un comportament supravirator, oferind creșteri subite de adrenalină.

Exact ceea ce caută iubitorii unui hot hatch. Dar ce faci atunci când ai terminat cu distracția? Rămâi cu o mașină extrem de eficientă, care poate parcurge chiar și 400 de kilometri pe timp de vară. În cazul testului nostru, în jur de 300 km ar fi o sumă realistă, ținând cont că pompa de căldură funcționa din greu, iar temperaturile exterioare nu au sărit pragul de 5 grade Celsius. Altfel, interiorul, deși presărat cu plastic tare, mai ales în rândul doi, este un loc plăcut unde să îți petreci timpul. Sistemul multimedia, deși nu este complet lipsit de buguri, este mult mai prietenos decât cel de la bordul modelelor ID. Totuși, ne-am fi dorit mai puține comenzi tactile, măcar pentru sistemul de climatizare și pentru volan.

Fericiți vor fi și vizionarii care și-au montat o stație de încărcare domestică, deoarece Born poate „trage' de aici maximum 11 kW, încărcându-se complet în aproape șase ore.

Totuși, avantajul determinant al lui Born în fața lui ID.3 nu rămâne caracterul sportiv, ci faptul că este livrat cu aproape 10 luni mai devreme de la uzina din Zwickau.

 

Prima impresie

Dacă ești în căutarea unui ID.3 mai „fierbinte, Cupra Born reprezintă alegerea ideală. Atrage toate privirile, fiind totodată practic, rapid și tehnologizat, însă are prea multe comenzi touch.

 

Date tehnice

Motor electric sincron, spate • Putere 204 CP • Cuplu max. 310 Nm • Acumulator 62 kWh (brut)/58 kWh (net) • Capacitate încărcare 120 kW (DC)/11 kW (AC) • Transmisie tracțiune spate/cutie automată • L/l/h 4322/1809/1540 mm • Masă proprie 1.736 kg • Portbagaj 385-1.267 l • 0–100 km/h 7,3 s • Viteză max. 160 km/h • Consum 15,5-18 kWh/100 km (WLTP) • Autonomie 358-425 km (WLTP) • Preț de la 37.000 de euro

 

Verdict

Cupra Born ia tot ce este mai bun de la platforma revoluționară MEB și este prezentat într-un ambalaj cu spirit spaniol. Așteptăm să ajungă mai multe exemplare pe piața locală. Cerere sigur va exista!

Adaugă un comentariu