În momentul de față, forma finală a noii generații Tesla Roadster este cunoscută și s-a dat drumul la precomenzi. De asemenea, câteva specificații au fost afișate pentru a convinge potențiala clientelă să se implice cu bani (avans stabilit la 50.000 USD): accelerație de la 0 la 96 km/h (60 mph) în 1,9 s și autonomie de peste 998 km (620 mile).
Ar mai fi de notat o viteză maximă de peste 402 km/h și, să nu pierdem asta din vedere, prețuri de ordinul a 200.000 spre 250.000 USD. Autonomia (cât de realistă este, vom vedea după lansarea oficială) se datorează unei dimensionări deosebit de generoase a bateriei, care are capacitatea de 200 kWh. Filosofia respectivă nu are nimic perfecționist în esență, să ne amintim doar cum făceau americanii „muscle-cars': performanțele ridicate erau obținute cu motoare V8 mari alimentate din rezervoare și mai mari.
Deja ați simțit, probabil, că simpatizăm numai parțial cu noua Tesla Roadster (europeni răi și invidioși…). Printre altele, ne-a impresionat neplăcut că denumirea mașinii este aplicată neconform cu configurația caroseriei. Tehnic vorbind, aceasta este de tip coupe/targa cu 2+2 locuri. Denumirea de „roadster' pare să fi fost aplicată mai ales pentru a se face legătura de imagine cu prima generație Tesla Roadster, care a constat dintr-un Lotus Elise (roadster lightweight britanic) modificat pe care s-a grefat o baterie grea de „numai' 450 kg. Apoi, la cât de lung este acel ampatament relativ la lungimea mașinii, foarte probabil că stabilitatea pe traiectorie la viteze mari va fi favorizată, însă agilitatea va fi discutabilă. Cum ar merge asta cu ideea de mașină sport pe bune?
Ce altceva o mai fi, de fapt, neconform cu ceea ce se susține acum despre Tesla Roadster? Hei, ce amuzant este să te joci cu întrebări retorice! Până una alta iată exact ceea ce nu ne place, dar pe americani pare să îi amuze: modul bombastic în care de o bună bucată de vreme încoace (de prin 2017, de fapt), este promovată noua generație Tesla Roadster. Altfel cum să îi convingi pe unii să vină să dea în 2024 câte 50.000 USD avans pentru un obiect încă intangibil? Altfel, debutul comercial al noii serii Tesla Roadster ar putea avea loc în 2025.