Restart pentru proiectul coupe-ului electric Piëch GT, urmând ca în patru ani să demareze și vânzările. Sună bine sau nu chiar?

Teoretic, totul e foarte frumos: marca elvețiană Piëch își propune să aducă pe stradă un coupe exclusivist și ultraperformant cu propulsie electrică. Automobilul urmează să dispună de două motoare și de un concept aparte al transmisiei: fiecare motor va avea propria „cutiuță' de viteze cu două trepte. Este de așteptat o accelerație de la 0 la 100 km/h în 2,6 s și o viteză maximă de peste 300 km/h.

Ar trebui să fim cuceriți de aceste cifre? Sau de puterea maximă a sistemului de propulsie care trece de 1000 CP sau caracteristica de cuplu, avându-și palierul la 1100 Nm? Cu siguranță, aceste specificații sunt la nivel de top, însă avem niște rețineri privitoare la proiectul lui Anton Piëch. Și da, Toni Piëch este fiul lui Ferdinand Piëch, fostul șef al Grupului VW. Și nici Ferdinand nu e foarte entuziast, menționând că preferă să nu se implice în niciun fel în proiectul lui Toni. De ce oare?

Intuim niște răspunsuri la această întrebare. Primul motiv de scepticism: deja a trecut mult (cinci ani) de la prezentarea la Geneva în 2019 a prototipului Piëch Mark Zero. Acesta a lăsat impresii discutabile, deoarece tehnica electrică futuristă la care se gândea pe atunci genitorul proiectului fusese îmbrăcată într-un design retro-modern, în principiu reușit, chiar dacă fără o identitate clară: fața părea de la Porsche, profilul de la Jaguar F-Type și spatele era ca de Nissan Z.

Realmente discrepantă, însă, rămânea ideea unor proporții GT clasice în condițiile în care sub lunga capotă din față nu se afla vreun motor cu combustie având măcar 6 sau 8 cilindri. Cu alte cuvinte, acest design „răsucea cuțitul în rană' pentru cei care și-ar fi dorit (și erau mulți în 2019) ca un astfel de coupe GT să fie  dotat cu motor „straight-six', V6 sau V8.

În fond, proiectul Piëch ne face să reiterăm întrebarea: de ce nu caută cei care fac mașini electrice o identitate stilistică nouă sau aparte pentru acestea și gata? Cerințele funcționale permit așa ceva cu generozitate. Ceilalți elvețieni, cei de la Quant, reușiseră un salt în acest sens, chiar dacă proiectul lor radical nu a ajuns prea departe.

Cel de-al doilea motiv pentru care nu prea credem că viitorul GT electric semnat Piëch, amplu restilizat înaintea debutului comercial fixat pentru 2028 este tocmai termenul îndepărtat al lansării: între primul concept și mașina definitivă se vor fi scurs deja aproape 10 ani – deci chiar mai mult decât durata de viață obișnuită a unei generații de automobile. Părerea noastră: durata este mai mult decât suficientă pentru ca imaginea temei să se dezumfle moral până la răsuflare completă.

În aceste circumstanțe, probabil prea puțin va mai conta că se asamblează doar o serie limitată la 2000 de exemplare, că autonomia va fi de peste 500 km (apropo, bateria va fi chinezească!) sau că prețul de 200.000 de euro va confirma statutul social bazat al cumpărătorului. De fabricația automobilului ar trebui să se ocupe o firmă canadiană numită Multimatic. Acestea fiind spuse, dacă viitorul Piëch GT nu va arăta mult diferit de ceea ce s-a văzut până astăzi și cu adevărat futurist (așa, ca pentru anul 2028 și după), nu prea vedem cum ar putea convinge cele mai exigente straturi ale clientelei auto.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare