Prin Asia, foarte dinamica industrie auto din zonă lansează tot felul de lucruri despre care Occidentul află mai întâi din ecouri. De exemplu, iată-ne acum în fața unui SUV compact spre mediu al cărui spate amintește de ceea ce vedem pe la Range Rover. Obiectul se numește KGM Actyon. Fața e realmente originală, nimic de zis.
Puțini sunt cei care, cu ani în urmă, au reușit să uite înfățișarea nepâmânteană a lui SsangYong Actyon după ce au văzut-o. Acum, nu mai au nicio șansă, deoarece coreenii au scos un nou SUV numit Actyon, de această dată sub marca KG Mobility (succesoare de facto a mărcii SsangYong). Din fericire, noul KGM Actyon arată destul de bine.
Nu le vom reproșa coreenilor decât un singur lucru: rămâne vizibil faptul că noul KGM Actyon constituie doar o transformare elaborată de design bazată pe deja cunoscutul SsangYong Torres. Dacă tot s-a lucrat în manieră amplă la aspectul exterior, au fost mărite discret și dimensiunile de gabarit – toate, mai puțin ampatamentul (păstrat la 2,68 m): lungime – 4,74 m, lățime – 1,92 m, înălțime – 1.68 m.
Ca și la Torres, elementele de stil sugestive pentru un SUV de dimensiuni relativ mari vin cumva în contrast cu ampatamentul și roțile relativ mici ale lui KGM SsangYong Actyon. Altfel, ne place ce a ieșit. Nu pierdeți din vedere că automobilul din aceste imagini se vrea un concurent pentru Hyundai Tucson, Kia Sportage și Toyota RAV4. Foarte probabil, sub capotă vom găsi motorizarea turbo cu patru cilindri de 1,5 litri deja cunoscută de la Torres.