România, ca de obicei, țara extremelor: la noi s-a livrat un Lamborghini Sián FKP 37 unic și extrem de scump!

Ce poate fi mai exotic, mai exuberant, mai extravagant ca imagine și mai exorbitant la preț decât un Lamborghini Sián FKP 37 – model supersportiv fabricat în serie drastic limitată de către marca din Sant’Agata Bolognese? Întrebarea nu ne sperie, avem răspunsul: un Lamborghini Sián FKP 37 cu statut de unicat! Unde s-a văzut așa ceva? Tocmai a fost livrat la București unui client din România!

Referitor la seria limitată oficială Lamborghini Sián FKP 37, toate cele 63 de exemplare cu caroserie coupe și cele 19 exemplare cu caroserie roadster au fost epuizate rapid după anunțul lansării. Vorbim aici despre un automobil cu statut de referință în istoria mărcii: acesta este primul Lamborghini asociat cu tema electrificării, fiind dotat cu un sistem de propulsie de tip mild-hybrid (motorul electric este integrat la nivelul cutiei de viteze mecanice automatizate cu 7 trepte).

Motorul V12 alimentat cu benzină furnizează 785 CP, iar cel electric alimentat la tensiunea de 48 V contribuie cu 34 CP, puterea sistemului fiind cotată la 819 CP. Inedit: pentru că nu mizează pe partea electrică decât pentru scurt timp, în fazele de solicitare la accelerație, partea electrică a propulsiei nu are integrată o baterie litiu-ion obișnuită (și cam grea, prin definiție) ci un supercondensator aflat în imediata apropiere a motorului electric.

Lamborghini Sián FKP 37 accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,8 s și poate rula cu viteza maximă de 355 km/h. Cât despre neobișnuitul indicativ FKP 37 din denumirea sa, acesta face referire la numele lui Ferdinand Karl Piech (ilustru președinte al Grupului VW) și la anul de naștere al acestuia – 1937.

La București a ajuns să fie livrat „cel mai scump Sián construit vreodată’. Cum așa? Exemplarul în cauză a fost asamblat ca prototip destinat testării. În vremurile mai recente, mașina a fost restaurată, omologată în vederea înmatriculării și scoasă la licitație. Prețul de bază al unui Sián normal ar fi fost situat pe la 2,5 milioane de euro, în timp ce prețul unicatului livrat la București ar fi ajuns pe la 3,5 milioane de euro.

Conform paginii de Facebook a importatorului Lamborghini, la excepționala livrare au fost prezenți câțiva reprezentanți de vază ai Automobili Lamborghini: Victoria Nikitina (Marketing și PR Manager pentru Europa de Est), Barbara Paolini (After Sales Area Manager – Eastern Europe, CIS and Baltic), Francesco Altieri (Vehicle engineer special projects) și Marco Falzoi (Area Sales Manager, Eastern Europe, CIS and Baltic)’.

Adaugă un comentariu

Articole similare