Dupa aproape cinci ani de la lansare, sedanul compact produs in Turcia beneficiaza de un binevenit tratament de intinerire.
La exterior, modificarile destul de subtile au vizat, in primul rand, improspatarea partii frontale si a celei posterioare, fiind adoptate o noua grila frontala cromata, blocuri optice si parasocuri complet redesenate. Interiorul este schimbat radical, Fiat Linea preluand plansa de bord modernizata a noului Punto EVO. Din punct de vedere tehnic, noutatile se rezuma la aparitia unui nou diesel de 1,6 litri si 105 CP si a versiunii actualizate de 95 CP a Multijet-ului de 1,3 litri. Fanii motorizarilor pe benzina vor avea la dispozitie clasicul propulsor aspirat de 1,4 litri si 77 CP.