Oficial: Toyota Prius+ facelift – Modificari minore pentru singurul hibrid cu 7 locuri din Europa

Toyota Prius+, singurul hibrid cu sapte locuri disponibil pe piata din Europa a primit o serie de modificari minore atat la interior, cat si la exterior.

Asa cum probabil deja stiti, Prius+ a fost introdus pentru prima data pe piata de pe Batranul Continent in 2011, la Geneva, iar acum acest facelift vine sa mentina viu interesul familiilor numeroase dornice sa salveze planeta.

La exterior, Toyota Prius+ facelift vine cu o grila frontala restilizata, cu blocuri optice cu LED-uri si cu o serie de accesorii metalice. De asemenea, luminile diurne sunt bazate tot pe LED-uri, iar partea posterioara beneficiaza de cateva modificari minore in zona spoilerului. Mai mult decat atat, oficialii niponi anunta ca paleta de culori pentru Prius+ facelif s-a imbogatit cu doua nuante noi: Dark Sherry si Attitude Black Mica.

La interior, Toyota Prius+ vine cu detalii cromate si metalice pentru o serie de accesorii. In plus, niponii au instalat un ecran TFT de 4,2 inch care poate fi controlat si cu ajutorul comenzilor de pe volan.

toyota prius+ facelift (3)

Conform oficialilor Toyota, noul Prius+ vine cu o manevrabilitate imbunatatita, iar sistemul de propulsie hibrid respecta normele de poluare Euro6.

Sub capota, Toyota Prius+ facelift ascunde un propulsor de 1,8 litri de 99 CP care functioneaza impreuna cu un motor de 81 CP alimentat de la un set de baterii tip litiu-ion. Ansamblul hibrid produce in total 136 CP si este capabil sa propulseze masina de la 0 la 100 km/h in 11,3 secunde, iar viteza maxima se opreste in dreptul valorii de 165 km/h. La final, va informam ca noul Prius+ facelift are un consum de mediu de 4,1 litri la 100 de kilometri cu emisii de CO2 de 96 de grame per kilometru.

Via | Toyota

 

Adaugă un comentariu