Audi a prezentat un set de imagini si o serie de detalii cu privire la noul RS7 piloted driving Concept.
Masina dezvoltata de germani va face o demonstratie pe 19 octombrie pe circuitul de la Hockenheim cu ocazia ultimei etape din DTM.
Astfel, germanii propun o masina capabila sa se piloteze singura pe circuit. RS7 piloted driving dispune de un sistem GPS precis, cu o acuratete de 1 centimetru, care este dublat de o camera 3D. In aceste conditii, nemtii spun ca prototipul lor va urma trasele corecte, va gandi asemeni unui pilot uman si va accelera la maximum in liniile drepte.
Citeste si: Audi A9 Concept – Prima imagine teaser cu viitorul concept german
Conform oficialilor germani, Audi RS7 piloted driving Concept promite o viteza maxima de 240 km/h. In plus, acestia se asteapta ca prototipul sa parcurga circuitul german in aproximativ 2 minute si 10 secunde.
„Continuam catre unul dintre cele mai importante trend-uri din industrie cu aceasta solutie. Un tur de circuit parcurs in putin peste 2 minute si acceleratii laterale de pana la 1.1g vorbesc de la sine”, a declarat Ulrich Hackenberg, seful departamentului tehnic de dezavoltare Audi.
Citeste si: Audi A1 a ajuns la borna 500.000