În urmă cu câteva zile vă prezentam lista cu amplasarea camerelor video care aparțin CNADNR și care verifică plata rovinietei, iar astăzi avem o nouă veste din această zonă. CNADNR anunță punerea în funcțiune a 4 camere video noi.
Acestea sunt amplasate în localitățile Românași (Drumul Național 1F), Vama (Drumul Național 17), Popricani și Cosmești (Drumul Național 24). Astfel, numărul total al camerelor video care sunt amplasate pe drumurile patriei a ajuns la 70.
Conform unei declarații anterioare, până la finalul acestui an, CNADNR vrea să mai instaleze încă 4 camere video care să verifice plata rovinietei.
Astfel, prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR SA va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, devenind aproape imposibilă circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă, scrie în comunicatul emis.