Uber a fost lansat și în București – Ce poți face cu ajutorul acestei aplicații

„Uber – Câștigă bani folosind mașina personală”, cam așa ar suna sloganul folosit de compania americană în ceea ce privește promovarea aplicației dedicate platformelor iOS, Andorid și Windows Market.

Pentru moment, în țara noastră, compania de peste Ocean a venit cu versiunea Beta a serviciului uberX.

 

Ce este Uber?

Așa cum spuneam și mai sus, cei interesați să circule din punctul A în punctul B cu un șofer partener Uber trebuie să descarce aplicația dedicată telefoanelor inteligente, să se inregistreze cu datele personale și să introducă un număr de card valid. Asemeni aplicațiilor dezvoltate pentru taxi, îți alegi locul de unde vrei să pleci și unde vrei să ajungi și poți urmări pe hartă unde se află șoferul Uber.

Cine poate deveni șofer în cadrul Uber?

Pentru a te înscrie în programul Uber în calitate de șofer, trebuie să îndeplinești următoarele condiții: să ai peste 21 de ani, să ai permis de conducere valid, să nu ai cazier judiciar și să ai o mașină asigurată coform legii în vigoare.

a5
Cât te costă să călătorești folosind aplicația Uber și cum plătești?

Pentru o călătorie cu un șofer Uber, costuri sunt următoarele: 1,39 lei pornirea, 1,39 lei/km și 0,23 de lei pe minut. Partea interesantă abia acum sosește întrucât poți călători cu mai multe persoane, având astfel posibilitatea să împarți costurile cursei.

Conform Uber, cursa minină este de 6 lei, iar în cazul în care te decizi să renunți la comadă, vei plăti o taxă cu aceeași valoare.

Până pe 25 aprilie, orice utilizator nou va primi și un voucher în valoare de 30 de lei (cod UBERBUCHAREST). De plata călătoriei se va ocupa tot aplicația Uber, aceasta urmând să aibă loc în online, banii fiind retrași din contul cardului atașat și înregistrat ca valid.

În ciuda acestor vești bune, car-sharing cu Uber ar putea deveni ilegal. Așa cum probabil vă amintiți, în octombire 2014, Senatul a aprobat un proiect de lege privind trasportul in regim de taxi si in regim de inchiriere.

„Conform documentului, în forma inițiatorului, persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, dar nu au autorizație pentru transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere, ar putea fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei”. Pe scurt, șoferii care vor transporta autostopiști riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Pentru ca legea să intre în vigoare, aceasta trebuie să treacă de Camera Deputaților, iar mai apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Adaugă un comentariu