Alexandra Marinescu (15 ani), prima româncă din competițiile de monoposturi, a început testele pentru sezonul 2015 al Formulei 4. Așa cum probabil știați, Formula 4 este o competiție rezervată juniorilor, iar testele efectuate de Alexandra s-au desfășuirat pe circuitul britanic de la Brands Hatch.
Deși sesiunea s-a desfășurat exclusiv pe ploaie, Alexandra Marinescu este mulțumită de informațiile acumulate pe parcursul acelor ore.
‘După karting și competiția de monoposturi Skip Barber din Statele Unite ale Americii, cred că Formula 4 este pasul normal în cariera mea, mai ales ca beneficiază de susținerea FIA și pentru ca este singura care acceptă piloți de 15 ani. Am început deja pregătirile și abia aștept prima cursa din acest sezon’, a spus Alexandra.
Citește și: O romanca de 14 ani concureaza in competitiile de monoposturi!
‘Am testat împreună cu australianul Greg Holloway care are mai multă experiență decât mine, dar atunci când am rulat în aceleași condiții am fost mai rapidă. Totuși, pentru mine cronometrul a fost mai puțin important de data aceasta și am încercat să mă concentrez pe lucrurile de bază. Trebuie să luăm totul pas cu pas și fiecare kilometru parcurs înseamnă un plus de experiență pentru mine’, a completat românca.
Sursa | SportNews