UPDATE: BMW Seria 7 – Imagini scăpate pe internet

UPDATE: BMW a prezentat oficial noua generație Seria 7. Detalii și informații complete despre noua navă-amiral.

––––

8.06.2015

Reprezentanții BMW Austria au „scăpat” pe internet primele imagini oficiale și lista de opționale cu care va putea fi echipat viitorul Seria 7. Deși mai sunt doar câteva zile până la debutul oficial, vă invităm să priviți cu atenție noutățile cu care nava-amiral a germanilor va ajunge pe piață.

Viitorul BMW Seria 7 va putea fi comandat cu un plafon panoramic dublu, cu un sistem de climatizare pe patru zone, cu scaune spate ventilate și alături de tapițeria din piele Nappa disponibilă în nuanțe de negru, cognac, cafeniu și bej.

De asemenea, clienții pot opta și pentru un mini-frigider, pentru sistemul Surround View și, bineînțeles, asistentul la parcare.

––––

18.04.2015

BMW a prezentat primele materiale informative despre noua generație a navei-amiral Seria 7, programată să fie dezvăluită în a doua jumătate a acestui an, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Modelul de clasă lux al bavarezilor a fost întotdeauna un portal tehnologic, fiecare nouă generație introducând noutăți care au revoluționat ulterior întreaga industrie auto. Sistemul de infotainment iDrive, barele stabilizatoare active Dynamic Drive sau sistemul de direcție Integral Active Steering sunt doar câteva exemple de sisteme pe care BMW le-a introdus de-a lungul timpului pe Seria 7, acestea fiind reproduse ulterior și de ceilalți constructori.

BMW Seria 7 2016 (39)

Construcție ultra-ușoară: BMW EfficientLightweight

Pentru cea de-a șasea generație a Seriei 7, BMW s-a concentrat mult pe reducerea maselor, adoptând o construcție ultra-ușoară, cu materiale revoluționare. Astfel, modelul cunoscut sub nomenclatura internă G11 marchează debutul BMW EfficientLightweight – o nouă tehnologie care presupune utilizarea vastă a plasticului ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) în structura celulei pasagerilor. Această soluție inovatoare îi permite noii Seria 7 să aibă o masă proprie redusă cu până la 130 de kilograme comparativ cu generația pe care o înlocuiește, în condițiile în care nivelul de echipare pentru confort și siguranță a crescut semnificativ.

BMW Seria 7 2016 (18)

Elementul central al caroseriei noii Seria 7 este denumit Carbon Core și folosește elemente structurale din CFRP pentru a crește rigiditatea torsională a habitaclului. Baza caroseriei autoportante este realizată dintr-o combinație de oțeluri de înaltă rezistență și materiale compozite.

BMW Seria 7 2016 (4)

Spre deosebire de modelele din gama BMW i – de la care preia o serie de principii constructive, marcând transferul tehnologiei către modelele de mare serie – Seria 7 este primul automobil care adoptă plasticul armat cu fibră de carbon produs industrial, fără a-l lăsa vizibil din exterior, utilizându-l în combinație cu oțel, plastic și aluminiu.

Inovațiile privind reducerea masei proprii continuă și în compartimentul motor, unde noua Seria 7 adoptă o carcasă pentru izolarea termică și fonică a motorului, în contrast cu soluțiile folosite în prezent, compuse din mai multe panouri dispuse perimetral la extremitățile compartimentului în sine.

BMW Seria 7 2016 (7)

Pentru obținerea unei dinamici excepționale, bavarezii au insistat și pe reducerea maselor nesuspendate, anunţând o diminuare cu 15 kg a acestora comparativ cu modelul aflat acum pe piață. În spiritul BMW, distribuția maselor pe cele două punți este în raport 50:50, iar utilizarea CFRP pentru montanți a dus la coborârea suplimentară a centrului de greutate.

BMW Seria 7 2016 (11)

Motoare cu șase cilindri de ultimă generație

În gama de propulsoare disponibile pentru noul BMW Seria 7 va fi introdusă și o nouă unitate cu șase cilindri în linie pe benzină, care promite o eficiență energetică fără precedent. Construit din aluminiu, noul motor dispune de supraalimentare TwinScroll cu intercooler indirect, integrat în galeria de admisie, sistem de injecție directă de mare precizie, distribuție variabilă VALVETRONIC și Double-VANOS.

Tren de rulare adaptiv și suspensie pneumatică

Pentru prima dată în istorie, BMW Seria 7 va dispune de suspensie pneumatică pentru ambele punți în echiparea standard. Aceasta are și funcție de menținere constantă a gărzii la sol indiferent de gradul de încărcare, iar aerul comprimat este generat de un compresor antrenat electric, astfel încât funcționarea sistemului este garantată și atunci când propulsorul este oprit. Ca și alte sisteme similare din industrie, suspensia pneumatică a noului model poate fi ridicată cu 20 de milimetri la apăsarea unui buton – fiind utilă, de exemplu, pe suprafețe foarte denivelate sau în parcări cu rampe foarte înclinate. LA viteze mai mari de 35 km/h, garda la sol este redusă automat la înălțimea standard. În plus, la viteze mari sau când este activat modul Sport al sistemului Driving Experience Control, caroseria mai coboară cu încă 10 milimetri.

BMW Seria 7 2016 (41)

Amortizoarele adaptive sunt disponibile, de asemenea, în echiparea standard, îmbunătățind atât confortul la rulare cât și ținuta de drum a mașinii.

Direcție cu patru roți directoare și bare stabilizatoare active

O altă noutate este disponibilitatea sistemului de direcție cu patru roți directoare Integral Active Steering și pe versiunile xDrive – spre deosebire de modelul actual, care oferă acest sistem doar pentru modelele cu propulsie spate.

BMW Seria 7 2016 (40)

Noul Seria 7 a primit și o versiune îmbunătățită a sistemului de stabilizare a ruliului Dynamic Drive. Astfel, BMW utilizează, în premieră, bare stabilizatoare active cu acționare electromecanică pentru a reduce ruliul în virajele rapide.

Mod de rulare ADAPTIVE al selectorului Driving Experience Control

Viitoare generație a limuzinei Seria 7 va oferi un nou mod de funcționare adaptiv pentru sistemul Driving Experience Control, care adaptează modul de funcționare a direcției, transmisiei și răspunsul accelerației în funcție de maniera de condus adoptată de șofer. Astfel, mașina poate trece rapid de la o setare sportivă la una orientată spre confort în funcție de informațiile primite de la senzorii care monitorizează parametrii de rulare.

BMW Seria 7 2016 (77)

În plus, modelele echipate cu sistemul de navigație BMW Professional corelează funcționarea transmisiei Steptronic în funcție de topografia și configurația traseului, schimbând proactiv treptele de viteză.

Noul sistem iDrive cu display tactil și control prin gesturi

O altă premieră absolută este sistemul de infotainment iDrive cu control tactil. Astfel, după ce BMW s-a opus în mod repetat integrării comenzilor tactile, noua Seria 7 va permite operarea interfeței prin intermediul displayului tactil.

BMW Seria 7 2016 (24)

Sistemul iDrive al noului BMW Seria 7 reprezintă şi prima apariţie a controlului BMW prin gesturi. Mişcări predefinite ale mâinii în apropierea consolei centrale – înregistrate de un senzor 3D – oferă o modalitate extrem de intuitivă şi uşoară de operare a funcţiilor des folosite ale sistemului de infotainment. Gesturile pot fi utilizate pentru ajustarea volumului audio şi pentru a accepta sau a respinge apelurile telefonice.

BMW Seria 7 2016 (19)

În funcţie de preferinţe, utilizatorii pot configura alte funcţii ce pot fi activate prin diverse gesturi – de exemplu, instrucţiunile de navigaţie spre o adresă de domiciliu sau dezactivarea ecranului.

BMW Seria 7 2016 (22)

Parcare controlată de la distanță

Cireașa de pe tort a acestei prezentări este, fără doar și poate, noul sistem de parcare controlată de la distanță prin intermediul cheii BMW Display Key. Această opțiune se dorește utilă în spațiile extrem de înguste, unde ieșirea șoferului din mașină ar fi greoaie sau chiar imposibilă. Pentru a activa funcția de parcare de la distanță, mașina trebuie poziționată într-un unghi de maximum 10 grade față de locul de parcare, iar distanţa maximă ce poate fi parcursă de automobil în timpul manevrelor fără conducător, pentru intrarea în locul de parcare sau pentru ieşire, este de 1,5 ori lungimea automobilului.

BMW Seria 7 2016 (15)

 

Noul BMW Seria 7 va fi dezvăluit în detaliu în toamna acestui an, la Frankfurt, iar primii clienți se vor bucura cel mai probabil de toate aceste tehnologii undeva pe la începutul anului viitor.

Sursa | BimmerToday

Adaugă un comentariu