Update: Nissan a confirmat în mod oficial că Juke-R 2.0 va fi produs în serie limitată. Deși niponii nu au oferit numărul de exemplare programat, italienii de la Omniauto citează surse din interiorul companiei care spun că Nissan Juke-R 2.0 va fi produs în 17 exemplare.
––––
25.06.2015
Nissan a publicat primele poze și detalii oficiale cu Juke-R 2.0. Modelul va fi expus în premieră internațională în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood.
Spre deosebire de versiunea precedentă, noul Juke-R 2.0 a primit o creștere substanțială de putere plus un kit de caroserie extrem de agresiv.
Look-ul lui Nissan Juke-R 2.0 este dominat de spoilerul frontal, de grila radiatorului modificată și de blocurile optice revizuite. Privit din lateral, Juke-R 2.0 afisează praguri noi, un eleron extrem de agresiv montat pe plafon și un set de jante cu design nou. La interior, singura modificare constă în apariția culorii negre pentru linia plafonului.
Sub capota lui Nissan Juke-R 2.0 se află motorul V6 de 3,8 litri al lui GT-R NISMO. Acesta dezvoltă 600 CP, cu peste 100 CP față de prima versiune a lui Juke-R. Pentru moment, acestea sunt singurele informații cu care oficialii Nissan au venit. Detalii complete vom afla în cursul zilelor următoare.