Proiect de lege – Pedepse mai aspre pentru șoferii care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice

Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR, vrea să inițieze un proiect de lege care să vină cu pedepse mult mai aspre pentru șoferii care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice. Acesta propune ca în cazul contravențiilor, permisul celui prins să fie suspendat pentru o perioadă de până la un an.

În plus, Tudor Ciuhodaru propune ca pedeapsa în cazul în care un șofer provoacă un accident după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului să ajungă până la 10 ani de închisoare. Cât despre cei care cad sub incidența penală, deputatul UNPR vrea permisul suspendat între 5 și 10 ani, iar pentru recidivare, permisul ar trebui suspendat pentru încă 10 ani.

În opinia deputatului, înăsprirea pedepselor ar urma să aducă o scădere de 20% a ratei șoferilor care se urcă băuți la volan.

„Vreau toleranță zero pentru alcool. La fiecare 20 de minute un șofer este surprins băut în trafic. Toleranța legislativă și faptul că mulți scapă cu pedepse cu suspendare și își redobândesc cu ușurință carnetul duc previzibil la cazuri precum cel al politistului accidentat grav de un șofer cu alcoolemie de 1,65 g/l. Nu este de neglijat nici tendința de creștere a celor care se urcă băuți la volan, iar 30% dintre șoferii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani declară că au condus cel puțin o dată după ce au consumat alcool. Așa s-a ajuns ca din trei accidente mortale unul să fie legat direct de consumul de alcool. Măsurile pe care le propun sunt ușor de pus în practică și nu presupun niciun efort bugetar, iar eficiența lor e dovedită de scăderea cu 30-50% a numărului de evenimente rutiere soldate cu morți și răniți în țări precum Portugalia, Franța, Anglia, Luxemburg, Olanda, unde atât conducerea sub influența băuturilor alcoolice (0,8 g/l) sau refuzul testării, cât și recidiva sunt pedepsite cu închisoare, amenzi de mii de euro și pierderea permisului pentru minim trei ani”, a declarat deputatul Tudor Ciuhodaru.

Via | Realitatea

Adaugă un comentariu