DS 4 facelift și DS 4 Crossback – Primele imagini oficiale

Marca DS va expune DS 4 facelift în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Alături de acesta, francezii vor lansa și noul DS 4 Crossback, un crossover bazat pe modelul cu același nume.

Din punct de vedere estetic, DS 4 facelift vine cu câteva modificări minore. Grila frontală a fost revizuită, blocurile optice au fost aduse la zi și poartă denumirea de DS LED Vision, zona laterală a primit accesorii cromate, iar parbrizul are un unghi de înclinare nou.

DS 4 Crossback – Design

Din punct de vedere al designului, DS 4 Crossback se face remarcat prin elemente suplimentare de protecție și prin statura impozantă. Garda la sol a crescut cu 30 de milimetri, comparativ cu modelul din care derivă, iar zona posterioară primește un spoiler nou.

De asemenea, pe plafon au fost montate bare pentru amararea portbagajului.

ds 4 facelift si ds 4 crossback (5)

La interior, atât DS 4 facelift, cât și DS 4 Crossback pot fi echipare cu sistemul CarPlay și cu noul sistem de infotainment care utilizează un ecran tactil de 7 inchi. Acesta din urmă a eliminat 12 butoane clasice de pe consola centrală, iar mulțumită tehnologiei Mirror Screen, conectarea și utilizarea telefoanelor intelegente este mult mai facilă.

 

DS 4 facelift și DS 4 Crossback – Motorizări

Sub capotă, ambele unități vor fi oferite cu o gamă variată de motoare. Versiunea entry-level va fi reprezentată de varianta PureTech 130 S&S. Propulsorul oferă 130 CP și 230 Nm și este cuplat la o cutie manuală cu șase rapoarte. Cea de-a doua unitate disponibilă pe ambele versiuni de caroserie va fi cea THP 165 S&S. Aceasta oferă 165 CP și 240 Nm și este cuplată la o cutie automată cu șase trepte.

O premieră pentru gama DS va fi motorul THP 210 S&S. Acesta promite 210 CP și 285 Nm și va putea fi comandat doar pe DS 4 facelift, nu și pe DS 4 Crossback.

ds 4 facelift si ds 4 crossback (3)

Iubitorii motoarelor diesel se vor bucura de unitatea BlueHDI 120 S&S care poate fi comandată fie cu o cutie manuală, fie cu una automată, ambele cu șase rapoarte. Următorul în gamă este motorul BlueHDI 150 S&S, iar cel mai potent propulsor vine sub indicativul BlueHDI 180 S&S. Acesta propune 180 CP și 400 Nm.

Conform oficialilor Citroen, atât DS 4 facelift, cât și DS 4 Crossback pot fi comandate cu sistemul Intelligent Traction Control care promite performanțe îmbunătățite pe suprafețe cu aderență scăzută.