Top 5 – Cele mai reclamate societăți de asigurări

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anunțat că sectorul asigurărilor este lider la capitolul plângeri primite din partea clienților. 8.000 dintre cele 9.206 de petiții primite în primele șase luni ale acestui an au provenit din acest domeniu.

Cel mai des aspect reclamat de clienți este neplata despăgubirilor, urmat de nerespectarea normelor RCA și recalcularea valorilor despăgubite.

Iată care au fost cele mai reclamate societăți de asigurări din prima jumătate a anului.

1. Astra SA

Astra SA a fost reclamată de 1.096 de persoane în primele șase luni ale anului. Spre deosebire de aceeași perioadă a lui 2014, numărul de petiții scade cu 27,1%.

2. Euroins

În primul semestru din 2015, 905 clienți au reclamat serviciile Euroins, o scădere de 51,91% față de aceeași perioadă a anului trecut. În prezent, Euroins are o cotă de piață de 17,75 de procente.

3. City Insurance

Numărul de petiții înregistrate în primul semestru din 2015 este de 707. Spre deosebire de anul trecut, City Insurance a înregistrat o creștere a plângerilor cu 46,99%.

4. Asirom VIG

558 de petiții au fost trecute pe numele Asirom VIG în prima parte a anului 2015, în creștere cu 81,1% față de 2014.

5. Carpatica Asig

O altă companie care a înregistrat o creștere în dreptul plângerilor este Carpatica Asig. În primul semestru, 483 de persoane au înaintat petiții către ASF, cu 74.37% mai mult ca în 2014.

Via | Wall-street