Devenită deja tradiție, competiția Best Driver organizată de Auto Bild România a ajuns la cea de-a treia ediție. La fel ca în fiecare an, alături de echipa Auto Bild au fost 20 de cititori fideli ai revistei, care au fost extrași din peste 280 de înscriși.
Deși dimineața unei zile de luni este de cele mai multe ori neplăcută, în sala de conferințe a circuitului AMCKart plutea emoția competiției, nerăbdarea și dorința de victorie. După o scurtă prezentare s-a trecut la treabă. Concurenții au mers spre circuit, unde au primit un instructaj din partea binecunoscutului pilot Horațiu Ionescu Cristea. Acesta le-a indicat care este trasa ideală, cum trebuie să frâneze, care este treapta de viteze potrivită și care sunt riscurile unei viteze prea mari. |n plus, cele două grupuri de jaloane de penalizare au reprezentat un punct important în abordarea probei pe circuit, deoarece penalizările pe care le atrăgeau puteau însemna pierderea oricărei șanse de a intra în finală. Față de anul trecut, concurenții au avut parte de o nouă probă, cea a parcării cu fața și cu spatele, care a inclus și trecerea printre obstacole. Timpul obținut de concurenți la proba pe circuit s-a cumulat cu cel obținut la parcare, iar pe baza timpului s-au calificat în finală 5 concurenți. Aceștia și-au disputat primele locuri în baza unei noi ture de circuit. Surprinzător (sau nu), proba parcării a pus probleme destul de mari pentru unii participanți, traseul fiind simplu, dar cu zone de parcare destul de înguste, care necesitau precizie în regim de viteză.
La prima vedere, proba pe circuit pare simplă, dar realitatea este cu totul alta. Timpul pentru a te obișnui cu mașina este scurt, zonele de frânare trebuie identificate rapid, iar trasa ideală este de multe ori greu de menținut. De aceea, putem spune că participanții s-au descurcat peste așteptări, cu timpi foarte competitivi, în câteva cazuri fiind despărțiți prin doar câteva sutimi de secundă.
La final, cel care s-a impus este Drăgoi Andrei, urmat de Văduva Marius și de Călinescu Mihai. Totuși, spiritul de fair-play, de colegialitate și de voie bună a fost cel care a guvernat întreaga zi, iar asta înseamnă că ne-am atins obiectivul. Faptul că 20 de cititori fideli ai revistei au fost împreună cu echipa Auto Bild pe parcursul unei zile a fost cel mai important pentru noi. S-a discutat intens despre subiectele din revistă, despre industria auto și despre ceea ce am putea să îmbunătățim. Cele două Suzuki Vitara, echipate cu motorizarea de 1,6 litri pe benzină (120 CP), au făcut față cu brio solicitărilor dure de pe circuit și de la proba de parcare.
Auto Bild le mulțumește tuturor celor înscriși, participanților și partenerilor care au făcut acest eveniment posibil. Pentru anul viitor promitem să organizăm un Best Driver și mai bun.
Iată cum s-a desfășurat acțiunea din cadrul concursului Best Driver 2015.