Dacia Duster 1.2 TCe 4×4 – O completare binevenită

Este incredibilă evoluția industriei auto din ultimul deceniu. Multe dintre sistemele pe care astăzi la vedem pe nave-amiral și SUV-uri de lux vor ajunge într-un timp foarte scurt și pe modelele de volum. Iar această evoluție se simte și la mașinile low-cost. Cine își imagina în 2004, când a fost lansat Loganul, că peste 10 ani acesta va oferi echipamente precum climatizarea automată, sistem multimedia cu ecran color și navigație sau pilot automat?

Test_Dacia_Duster_12TCE (15)

Iar Dacia și-a continuat evoluția impresionantă și în acest an, prezentând în cadrul Salonului Auto de la Geneva primul model din gamă dotat cu motor Euro 6 și sistem start&stop. Duster 1.2 TCe 125 4×4, căci despre el este vorba, a devenit astfel noua referință tehnologică în gama producătorului autohton, adoptând o tehnologie care a intrat pe piața de consum relativ recent și încă nu a cucerit toate modelele din portofoliul marilor producători.

Test_Dacia_Duster_12TCE (3)

Motorul turbo pe benzină nu este nou, fiind prezent în gama Dacia de la introducerea lui Lodgy în 2012 și adoptat și de Duster cu ocazia restilizării din 2013, însă până acum nu a fost oferit decât cu tracț‌iune față. Construit integral din aluminiu, propulsorul de 1,2 litri și patru cilindri în linie dezvoltă 125 CP și 205 Nm – cuplul fiind disponibil integral între 2.000 și 3.000 rpm. Cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte etajate scurt (mai puțin ultima, mult mai potrivită rulării pe autostradă în comparație cu versiunea diesel), noul propulsor are un răspuns convingător, mai ales dincolo de 2.000 rpm, unde se simte o adevărată explozie de putere. Cu comutatorul sistemului de tracț‌iune integrală setat pe modul 2WD, Dusterul 1.2 TCe rupe ușor aderența, chiar și în treapta a doua de viteză, iar resursele bogate oferă sprinturi viguroase. Poate că nu se poate vorbi despre o sportivitate pregnantă, însă agilitatea mașinii este impresionantă.

Test_Dacia_Duster_12TCE (19)

Sistemul start&stop funcționează foarte bine, în contrast cu multe alte modele mult mai scumpe. Cu excepția momentelor în care temperaturile exterioare foarte ridicate fac funcționarea aerului condiționat esențială, motorul Dusterului se oprește automat la fiecare staționare cu transmisia scoasă în punctul mort și pedala de ambreiaj eliberată. Apăsarea acesteia din urmă determină instantaneu pornirea, iar intrarea în sarcină este cât se poate de naturală. Ciclurile oprit/pornit sunt lipsite de vibrații, ca de altfel întreaga funcționare a motorului, care impresionează prin rafinament și silențiozitate.

Test_Dacia_Duster_12TCE (17) Test_Dacia_Duster_12TCE (16)

Echipat acum și cu tracțiune integrală, Dusterul 1.2 TCe oferă o motricitate mai bună pe suprafețele cu aderență redusă, fiind capabil să ruleze încrezător și în off-road. Treapta întâi etajată scurt rămâne în continuare un substituent foarte bun al reductorului, iar garda la sol de 21 cm și consolele scurte îi oferă capacități de trecere foarte bune. Apăsarea agresivă a pedalei de acceleraț‌ie duce și aici la ruperea aderenței chiar și în modul 4WD cu diferenț‌ialul central blocat în raport fix 50:50, însă cuplul generos disponibil de la turații joase permite abordarea cu ușurință a obstacolelor și a rampelor, fără a fi necesară ambalarea motorului.

Per total, Dusterul rămâne aceeași mașină polivalentă, surprinzător de capabilă și de confortabilă în off-road, dar o idee mai silențioasă și mai gurmandă în versiunea 1.2 TCe. Oare care este următoarea inovație pe care o va introduce Dacia pe modelele sale? Zvonurile spun ceva despre o cutie cu ambreiaj dublu și șase rapoarte!

Test_Dacia_Duster_12TCE (6)

Verdict:

Motorizarea 1.2 TCe se integrează foarte bine în caracterul lui Duster, fiind puternică și rafinată, chiar dacă are un consum mai mare decât versiunile diesel. În plus, norma de poluare Euro 6 elimină taxa de mediu.

    

Articole similare