Franța și Germania sunt principalele piețe de desfacere pentru Dacia, iar anul trecut, constructorul de la Mioveni a înregistrat scăderi. Deși vânzările din Franța și Germania au crescut în 2015, Dacia nu a reușit un joc la fel de bun.
În Franța, vânzările Dacia din 2015 au scăzut cu 5 procente, la 97.441 de unități, în timp ce în Germania, producătorul de la Mioveni a livrat cu 6,4% mai puține mașini (45.764).
Citește și: 10 cifre ale uzinei Dacia de la Mioveni
Totuși, luna decembrie a fost una foarte bună pentru Dacia. În Franța, vânzările au crescut cu 28%, în timp ce în Germania, majorarea a fost una mai modestă, de doar 1,3%.
Citește și: Cum arată o Dacia 1100 tunată? Cam așa… | VIDEO
Cât despre grupul Renault, acesta a înregistrat în 2015 o creștere a vânzărilor de 5,2% în Franța, ajungând la o cotă de piață de peste 25%. În Germania, creșterea a fost de doar 1,3%, ceea ce îi asigură 4,86% din totalul pieței.
Via | Profit