Parlamentarii vor să interzică detectoarele de radar

Un proiect de lege susține interzicerea detectoarelor de radar. Proiectul a fost depus la Senat și ar urma să intre în dezbatere în noua sesiune parlamentară.

Conform autorilor proiectului care susține modificarea Codului Rutier, scopul interzicerii folosirii de detectoare de radar este reducerea accidentelor produse din cauza vitezei. Dacă proiectul de lege va fi adoptat în Parlament în forma propusă de iniţiatori, şoferii prinşi cu detectoare de radar ar putea plăti amenzi de la 945 de lei pâna la 2.100 de lei, scrie rtv.net.

„În circulaţia pe drumurile publice, conducătorului de vehicul îi este interzis să deţină sau să utilizeze pe vehicul sisteme care detectează semnalele dispozitivelor de măsurare a vitezei ori care perturbă, in circulaţie, buna funcţionare a dispozitivelor respective”, se arată în proiect.

Potrivit proiectului, în acest caz se vor aplica amenzi contravenţionale prevăzute în clasa a IV-a de sancţiuni: 9 – 20 de puncte amendă, un punct-amendă reprezentând 10% din valoarea salariului minim brut pe economie.

Detectoarele de radar au fost interzise câțiva ani până în 2006 când s-au facut modificari în Codul Rutier. Acestea sunt interzise în multe țări din vestul Europei, cum ar fi Austria, Elvetia, Franta, Germania sau Marea Britanie.

Adaugă un comentariu