Eduard Palaghiță este un român fericit. Chiar dacă a părăsit țara la 12 ani, el a reușit să păstreze conexiunea cu România prin intermediul bătrânei Dacii.
În trecut, românul a condus prin New York două unități Renault 12. Un break galben și o berlină portocalie, însă ambele au avut pe grila față montată sigla producătorului de la Mioveni. Dar din 2015, Eduard se plimbă cu o Dacia 1300 veritabilă.
Dar planul românului plecat în SUA nu se oprește aici. Anul acesta, Eduard vrea să străbată continentul de la est la vest cu Dacia. Mai precis, pe 20 august va pleca din New York către Chicago. Mașina va fi pusă pe platformă, românul spunând că nu are sens să forțeze autostrada din New York către Chicago.
Citește și: Pasiunea pentru Daciile clasice, izvor de cultură auto pentru români. Cum a fost la Dacia Clasic 2015
De acolo, el va pleca pe roți pe celebra Route 66 către Los Angeles. Eduard și-a propus să parcurgă zilnic circa 500 de kilometri, drumul total având aproximativ 4.000 de kilometri.
Citește și: Dacia 1300 – Piesă din patrimoniul auto național
Pe Eduard l-am văzut anul trecut la întâlnirea de clasice Dacia de la Brașov. Din păcate, anul acesta nu va putea veni, însă promite că în 2017 o să ne onoreze cu prezența. Pentru acea întâlnire, românul vrea să restaureze cel mai vechi Renault 12 model SUA existent. Acesta va fi trimis în țară pentru restaurare și va fi prezent la întâlnirea din 2017.
Cât despre aventura din această vară, îi urăm mult succes și așteptăm și un set de fotografii de pe drum.
Foto | Eduard Palaghiță
bNQpGB http://www.FyLitCl7Pf7ojQdDUOLQOuaxTXbj5iNG.com