Zilele acestea se desfășoară Festivalul de Film de la Berlin, iar producătorii auto sunt și ei implicați în acest gen de evenimente. Pentru a impresiona complet, Audi a adus la Berlin un A8L echipat cu motorul W12, dar și cu un sistem de conducere autonomă.
Mașina a fost trimisă la hotelul unde era cazat actorul Daniel Brühl. Acesta a fost așteptat de șoferul virtual, iar mai apoi a fost dus către palatrul unde se ținea evenimentul cu pricina.
Pe scurt, Audi a făcut un pas mare în ceea ce privește mașinile autonome, reușind să ofere unei persoane publice prima călătorie fără șofer. În afara clasicelor camere și senzori, exemplarul Audi A8L W12 a fost programat în așa fel încât fiecare accelerare sau frânare să fie făcută asemeni unui șofer cu ștaif.
La finalul călătoriei, actorul a precizat că pe tot drumul lucrurile s-au desfășurat extrem de confortabil, iar totul a decurs perfect.
„Am demonstrat deja că mașinile noastre pot merge singure atât pe circuit, cât și pe autostrăzi. Cu ocazia Festivalului de Film de la Berlin, am demonstrat că putem gestiona și situațiile complexe din traficul urban”, a declarat la final Dr. Ing. Stefan Knirsch, șeful departamentului de Dezvoltare Audi.