Dieselgate: Volkswagen face progrese considerabile, iar termenul limită ar putea fi respectat

În urmă cu câteva săptămâni vă anunțam că Volkswagen a ajuns la un acord de principiu cu autoritățile americane. Totodată, grupul german demara și o serie de procese pentru găsirea soluțiilor în vederea remedierii problemelor unităților diesel de 2,0 litri.

Termenul limită pentru acord este de 21 iunie, iar un judecător federal a declarat că Volkswagen face progrese considerabile și este foarte posibil ca termenul să fie respectat.

„Cele două părți au anunțat că, în perioada care a trecut de la ultima întâlnire, au făcut progrese considerabile pentru finalizarea înțelegerii. Cel mai important lucru este că sunt pe drumul cel bun pentru respectarea termenului limită impus de curtea de justiție”, a declarat judecătorul.

În acordul de principiu, Volkswagen se angajase să cumpere sau să remedieze vehiculele cu motoare de 2.0 litri. În schimb, Volkswagen trebuie să identifice și o soluție pentru remedierea vehiculelor echipate cu motorul diesel de 3,0 litri.

Sursa | Reuters

Adaugă un comentariu