Un Porsche 918 Spyder a fost furat dintr-un showroom din America

Un tânăr de 22 de ani a pătruns prin efracție într-un showroom Porsche din Salt Lake City, Utah, SUA, furând un Porsche 918 Spyder. Francisco Gonzalez-Velazquez a spart ușa din sticlă și s-a făcut nevăzut la volanul exclusivistului hypercar german. Deși pare lovitura unui profesionist, se pare că tânărul a ales acest model pentru că se afla cel mai aproape de ieșire, fără a realiza valoarea acestuia. Ceva ne face să credem că și designul mașinii a avut un rol important în această decizie.

575964

Francisco Gonzalez-Velazquez nu a apucat să se bucure prea mult de explozivul Porsche 918 Spyder, fiind prins de poliție după șase ore de la momentul reclamării furtului. Și, din fericire, înainte să facă vreun gest necugetat la volanul mașinii. Slavă Domnului, roadsterul german a scăpat fără nicio zgârietură!

Adaugă un comentariu