Aerotravel, prin agenția organizatoare AeroVacanțe, începe pe 4 iulie 2020 operarea curselor charter spre insula Skiathos din Grecia, una dintre cele mai îndrăgite destinații de vacanță ale turiștilor români

vezi galeria foto

AeroVacanțe, parte a Grupului Aerotravel, deschide sezonul vacanțelor în insula Skiathos, cu plecări în fiecare sâmbătă din București, Timișoara și Cluj- Napoca, în perioada 4 iulie – 3 octombrie 2020.


Sejururile în insula Skiathos au tarife începând cu 199€, la care se adaugă taxele de aeroport în valoare de 95€/persoană, și includ transport charter avion, transferuri, asistență turistică în limba română și cazare 7 nopți în vilă turistică. Zborul charter este efectuat de compania TAROM și durează aproximativ o oră și 30 de minute, în funcție de orașul din care se face plecarea.

Sunt foarte bucuros că, după o perioadă dificilă pentru noi toți, pot da o veste excelentă turiștilor români care vor să se relaxeze într-o destinație sigură, incredibil de frumoasă și foarte aproape de România: din 4 iulie mergem din nou în vacanță în insula Skiathos din Grecia!’, a declarat Antonio Nițu, Director General al Grupului Aerotravel. În cele 3 luni de operare vom avea plecări săptămânale din București, Timișoara și Cluj-Napoca și vom oferi o experiență memorabilă pentru cel puțin 2400 de turiști români’, a completat Antonio Nițu.


Skiathos este o destinație sigură și în noul context global. Autoritățile locale, împreună cu Ministerul Sănătății din Grecia, aplică un plan unitar de măsuri sanitare pentru a proteja atât cetățenii, cât și vizitatorii insulei Skiathos. Skiathos nu a fost afectat de pandemie și este una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din lume. În 2019, plajele din Skiathos au fost votate de peste 600 000 de cititori Conde Nast Traveler Magazine drept cele mai bune din lume’, a declarat domnul Thodoris Tzoumas, Primarul insulei Skiathos.


În Skiathos, turiștii au posibilități de cazare variate, de la vile turistice cu tarife foarte bune, poziționate în apropierea plajelor și a stațiilor de autobuz, până la hoteluri de 4 stele cu demipensiune și servicii excelente. Hotelierii din această destinație au pregătit oferte atractive pentru primele plecări din luna iulie cu reduceri de până la 30%.

Skiathos, o insulă mică, cu o suprafață de 48 km² și aproximativ 7000 de locuitori, este un adevărat paradis natural. Insula este renumită pentru cele peste 60 de plaje cu nisip fin și intrare lină în mare, peisajele spectaculoase, pădurile luxuriante de pini și preparatele tradiționale pline de savoare. Orașul Skiathos este principala așezare și capitala insulei, cu străzi înguste încântătoare, pavate cu piatră și cu numeroase taverne și restaurante.


 

Măsuri de siguranță epidemiologică

Conform declarațiilor oficialităților elene, Grecia își propune să fie cea mai sigură destinație de vacanță din Europa. În acest sens, unitățile de cazare din Skiathos vor opera aplicând măsurile obligatorii pentru prevenirea și gestionarea eficientă a cazurilor suspecte de COVID-19, pentru a limita răspândirea virusului în rândul personalului și al oaspeților.

  • Fiecare unitate de cazare a implementat un plan de acțiune, care include, pe lângă instruirea corectă a personalului, alocarea unui responsabil pentru aplicarea măsurilor și prezența unui medic (obligatoriu doar pentru hoteluri) specializat în tratarea Covid 19, la unitățile de cazare cu un număr mai mare de 50 de camere; acesta poate avea cabinet în incinta hotelului sau poate oferi consultații prin serviciul de telemedicină.
  • Personalul unităților de cazare va purta permanent echipament individual de protecție (măști, mănuși), iar dacă un angajat simte cel mai mic simptom de îmbolnăvire anunță managerul și rămâne acasă.
  • Vor exista dezinfectanți în toate zonele comune cu trafic mare (recepție, lift, săli de mese, zone de recreere ș.a.), iar camerele vor fi zilnic igienizate și aerisite natural.
  • Restaurantele (à la carte, de tip bufet, săli de mic dejun) și barurile (interioare și exterioare) vor aplica aceleași reguli valabile pe teritoriul elen.
    • Distanța dintre mese va fi de aproximativ 1,10 m – 1,70 m, în funcție de tipul de masă și prezența scaunelor;
    • Până la 6 persoane vor putea lua loc la fiecare masă, iar familiile cu copii vor sta împreună, indiferent de numărul persoanelor.

  • În zonele de SPA și a locurilor de joacă se va evita supraaglomerarea și se vor păstra normele de distanțare socială.
  • Doar piscinele exterioare vor fi autorizate, cele interioare rămânând închise. Șezlongurile vor fi dispuse la distanță de 2 m între ele și vor fi dezinfectate după fiecare oaspete.
  • Se vor așeza 2 șezlonguri la o umbrelă (fără limită pentru familii) și distanța de 4 m între umbrele. Personalul plajelor poartă mască și este obligat să curețe și să dezinfecteze în mod regulat toate zonele de igienă (cabine W.C., dușuri) și șezlongurile după fiecare utilizare, conform unui plan impus de autorități.
  • Serviciile de transfer. Este obligatorie utilizarea unei măști de către pasageri și șoferi. Este recomandat șoferilor să ofere călătorilor soluție antiseptică pentru dezinfectarea mâinilor. Șoferii trebuie să dezinfecteze vehiculele după fiecare utilizare și să se asigure că vehiculul este ventilat natural.

 

***

 

Despre AeroVacanțe

AeroVacanțe este agenția organizatoare a Grupului Aerotravel, cu personalitate juridică din 2016 și o echipă cu experiență de peste 15 ani în turoperare. AeroVacanțe operează curse charter avion către insulele Skiathos, Skopelos și Alonissos (operare pe aeroportul din Skiathos), cu plecări din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Pachetul de vacanță cu charter avion în insula Skiathos este cel mai cunoscut produs AeroVacanțe și înregistrează o creștere a cererii, atât în rândul agențiilor de turism partenere (revânzătoare) cât și, implicit, al clienților direcți.

AeroVacanțe dezvoltă și lansează periodic produse noi, în măsură să satisfacă cererea agențiilor partenere revânzătoare și, astfel, așteptările turiștilor. În prezent, în afară de charterele spre Grecia, AeroVacanțe oferă urmatoarele produse turistice:

  • Sejururi cu zbor avion în Phuket, Krabi și Khao Lak (Thailanda), cu plecări din București și Cluj-Napoca
  • Sejururi cu zbor avion în Republica Dominicană, Mexic, Cuba și Jamaica
  • Sejururi la schi în destinații europene
  • Sejururi în Ischia și în regiunea Puglia, Italia

Mai mult decât atât, AeroVacanțe poate oferi, prin intermediul furnizorilor globali, pachete turistice în orice colț al lumii, la tarife avantajoase pentru agențiile partenere și pentru clienții direcți ai acestora.

AeroVacanțe colaborează cu o rețea națională de peste 500 de agenții partenere revânzătoare, distribuite pe întreg teritoriul României. Grație personalului dedicat și a prezenței constante în țară, atât prin intermediul agențiilor Aerotravel, cât și prin intermediul prezentărilor, specialiștii AeroVacanțe oferă cu promptitudine suport oricăror cereri care vin din partea agențiilor partenere.

 

Despre Aerotravel

Fondat în toamna anului 1997, Aerotravel a devenit una dintre cele mai puternice agenții de turism din România, care oferă atât companiilor, cât și turiștilor individuali un portofoliu complet de produse și servicii.

În prezent, Grupul Aerotravel include Aerotravel, adică rețeaua națională specializată în turismul de afaceri și evenimente corporate care comunică prin intermediul brand-ului Travel Leaders Romania și www.aerotravelcorporate.ro, Fabrica de Vacanțe, care oferă pachete turistice în orice destinație prin intermediul agențiilor de stradă și al platformei www.fabricadevacante.ro, precum și turoperatorii CruiseHub, care propune croaziere pe toate mările și oceanele lumii, și AeroVacanțe, agenția organizatoare de sejururi în Skiathos, Italia, Caraibe și Asia.

Aerotravel este una dintre cele mai importante companii de management al călătoriilor din România, care oferă servicii de business travel și M.I.C.E. (evenimente corporate) organizațiilor private locale și regionale. Aerotravel furnizează soluții complexe de călătorii de afaceri, bazându-se pe expertiza a peste 110 specialiști în turism și 8 agenții proprii, cu o prezență consistentă la nivel național. Datorită accesului la furnizori globali de servicii turistice și parteneriatului cu Travel Leaders, Aerotravel are capacitatea de a oferi soluții de business travel și M.I.C.E. (Meetings, Incentives, Conferences, Events) în orice colț al lumii, la standarde de calitate înaltă.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE