Aventura Toyota: spre Mamaia cu Toyota RAV4 Hybrid

vezi galeria foto

Săptămâna trecută v-am ținut la curent cu Aventura Toyota, în care am condus spre litoral la volanul a trei modele ale constructorului japonez, pe trei drumuri diferite, pentru a vedea ce ne oferă ele. Bineînțeles, am analizat și cum se comportă cele trei mașini – Auris Hybrid, Land Cruiser și RAV4 Hybrid, despre care vom vorbi în continuare. Pentru cel mai rapid traseu dintre cele trei am ales clasica autostradă A2, pe care am parcurs-o la volanul lui RAV4 Hybrid. Am vrut să ajungem cât mai repede în Mamaia, așa cu ar face-o cel care merge pe litoral pentru weekend.


 

În teorie, pentru a ajunge de la București la Mamaia ai nevoie de puțin peste două ore, însă într-o zi de vineri, în plin sezon, lucrurile pot sta complet diferit. Așadar, calculează atent dacă această variantă este potrivită pentru tine și verifică din timp starea traficului. Despre traseu sunt doar câteva lucruri importante de spus. Alături de spațiile de parcare pe care le știm de la inaugurarea autostrăzii, acum există și câteva benzinării, care însă sunt extrem de aglomerate, așa că mai bine îți faci plinul din timp cu carburant și mâncare și le eviți. Apoi, foarte important, încearcă să plătești taxa de la Cernavodă prin SMS sau altă metodă care nu implică oprirea în benzinărie sau statul la coadă pentru plata cash. Cozile sunt extrem de mari și poți pierde zeci de minute pentru o operațiune pe care o poți face electronic. Trebuie știut faptul că plata electronică pentru trecerea podului se poate face și după ce ai trecut de bariere, fără să iei amendă. Dacă reușești să plătești din timp, cu siguranță vei fi scutit de nervi și timp pierdut.


Toyota RAV4 Hybrid – un SUV extrem de economic

Cum s-a comportat Toyota RAV4 Hybrid pe acest drum? În primul rând am apreciat funcționarea rafinată și extrem de silențioasă a sistemului hibrid de propulsie, dar și confortul oferit de trenul de rulare și transmisia CVT. Aceasta nu are trepte fizice, ci un agrenaj conic ce permite ca fluxul de putere să fie livrat neîntrerupt. Astfel, totul decurge liniar, fără nicio întrerupere sau bruscare. Prin stațiune, deși traficul părea desprins dintr-un București de la ora 18:00, am fost impresionați de cifrele de consum. Pentru un SUV cu aceste dimensiuni, tracțiune integrală și 197 CP, valorile ce au variat între 5,5 și 6,5 l/100 km sunt cu adevărat impresionante. Modul inteligent în care funcționează sistemul hibrid permite inclusiv rularea electrică, în liniște deplină, iar sistemul de recuperare al energiei cinetice ajută ca bateriile să se încarce rapid în mers. Este important de știut că RAV4 Hybrid nu are nevoie de încărcare de la priză. Pur și simplu, se încarcă din mers.



RAV4 Hybrid este un SUV care poate accelera rapid, în special datorită motoarelor electrice ce oferă instant cuplul lor maxim. Mașina sprintează imediat după apăsarea pedalei de accelerație și surprinde prin vivacitatea sistemului de propulsie. Chiar dacă un hibrid este dezvoltat pentru un consum redus de combustibil, așa cum RAV4 ne-a demonstrat, în acest caz avem și performanțe dinamice peste media unui astfel de SUV. Practic, avem două laturi pentru o singură mașină – un SUV extrem de eficient sau unul dinamic și plăcut de condus.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE