Gama de crossovere Renault: Evadarea din oraș

vezi galeria foto

Într-un peisaj tot mai populat de SUV-uri, cum se remarcă un anumit model? Pentru a afla ce are de oferit Renault, am condus gama de crossovere Renault – Koleos, Kadjar și Captur – într-un test detaliat. Ce concluzii am tras, citiți în continuare.


De câțiva ani buni, piața auto mondială s-a orientat spre SUV-uri. România nu face excepție și, indiferent că vorbim despre autovehicule 4×4, 4×2 sau crossover, tot mai mulți oameni apreciază avantajele unei mașini cu o gardă la sol înaltă, spațiu pentru cel puțin 5 persoane și portbagaj încăpător, care nu face rabat la capitolul confort.

Renault are în ofertă două variante de SUV și un crossover, așa că le-am scos pe toate la plimbare să vedem cum iese în evidență fiecare. Am ieșit din București cu cele trei crossovere – Koleos, Kadjar și Captur – pe un traseu mixt, care să permită fiecărui model să-și etaleze calitățile. Gama constructorului francez acoperă toate nevoile clienților, dar focusul nostru a fost pe SUV-urile Koleos și Kadjar, cât și pe crossoverul Captur.


În oraș, toți ochii au fost pe Koleos. Chiar dacă crossoverul personalizabil Captur este campion la vânzări, e greu să nu întorci capul când trece pe lângă tine nava-amiral a constructorului francez.  Spațios, dar deloc masiv, deși măsoară 4,67 m în lungime și peste 2 metri în lățime, Koleos e surprinzător de agil chiar și pe străduțele din oraș, iar aspectul frontal modern e desăvârșit grație farurilor Pure Vision cu tehnologie LED.

Nici Kadjar nu s-a lăsat mai prejos în a atrage atenția pe străzi. În timp ce Koleos este impunător, Kadjar este mai suplu și reușește să îmbine destul de bine aspectul practic, de SUV cu abilități off-road, cu o tentă de rafinament, astfel încât să te simți în largul tău și dacă îl conduci „la costum’.


Ultimul din coloana noastră a fost Renault Captur. Cel mai mic model din test, adaptat pentru oraș, pune accent pe dotările menite să-ți transforme fiecare drum într-un prilej de joacă. Destinația e clară și toți avem sistemul de navigație al mașinii pornit. Indiferent dacă e R-Link 2 sau Media Nav Evolution, își face treaba cu brio. Conectivitatea e de top pe toate modelele: prize USB și Bluetooth e tot ce ai nevoie.


Pentru prima parte a traseului,  am ales autostrada spre Ploiești. E rândul lui Koleos să strălucească, grație motorului diesel de 175 de cai-putere și 380 Nm. E destul de impresionant când accelerează brusc, pentru că mulți nu asociază neapărat SUV-ul Koleos cu viteza, și abia când te urci la volan descoperi cum reunește calitățile unui SUV cu utilitatea unei berline. La bord, șoferul e rege. Tapițeria de piele și sistemul de infotainment R-LINK 2 cu ecran tactil de 8,7′, acompaniat de difuzoarele marcate BOSE, te propulsează într-o lume în care e suficient să-ți setezi destinația și pilotul automat, apoi te poți bucura de drum după bunul plac.


Fix în spate, Kadjar. Noi avem 110 CP, diesel, dar sunt 5 motorizări disponibile. Francezii și-au dorit un SUV polivalent: corp atletic și posibilități de off-road, la exterior, sportivitate și rafinament, la interior. Plus un portbagaj de aproape 500 de litri. Kadjar se încălzește pe autostrada pentru evadarea din mediul urban. Disponibil cu tracțiune 4×2, 4×2 Extended Grip și  4×4, cu gardă la sol ridicată și scuturi de protecție față și spate, nu avem nicio teamă să abandonăm asfaltul cu el.


Comparat cu Koleos și Kadjar, putem să-i spunem micul Captur crossoverului de oraș cu gardă la sol ridicată, care își însoțește frații mai mari într-o aventură care ne va purta pe asfalt, macadam și zăpadă. Nici acesta nu se dovedește a fi mai prejos atunci când vine vorba de autostradă, cu un propulsor pe benzină de 120 de cai, cuplat la o cutie automată cu dublu ambreiaj.

Părăsim autostrada și ne îndreptăm spre Sinaia. În curbele de la Posada, Captur se ține bine de Kadjar, dar Koleos se evidențiază clar la capitolul stabilitate în viraje. Pe drumul spre Cota 1.400 întâlnim și primele porțiuni de zăpadă. A nins recent, dar avem anvelope de iarnă și înaintăm fără griji. Koleos merge înainte cu viteză, împins de tracțiunea 4×4 și cutia de viteze X-Tronic, iar Kadjar este, fără îndoială, în elementul lui.

Captur patinează ușor pe porțiunile cu gheață, dar ține pasul cu succes cu SUV-urile cu tracțiune integrală, grație sistemului Extended Grip, care îmbunătățește comportamentul pe suprafețe cu aderență redusă. Când te uiți la dotările disponibile pe Captur, din care amintim farurile full LED Pure Vision, jantele de 17 inchi, pavilionul vitrat, sistemele de asistență „Blind Spot Warning’ și „Easy Park Assist’ sau sunetul premium Bose, poți să înțelegi de ce Captur a fost cel mai bine vândut crossover urban în Europa anul trecut. Iar asta nu ia în calcul spiritul practic extrem demonstrat de torpedoul imens.

Verdict
Concluzia după o zi cu Koleos, Kadjar și Captur? Renault are câte un SUV competitiv pentru fiecare segment din piață. Dacă pui accent pe prestanță și performanțe dinamice, Koleos e pentru tine. Aventurierul practic se va regăsi în Kadjar, iar cine caută un crossover urban spațios, cu dotări grozave în segment, poate alege liniștit Captur.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE