(P) La ce să fii atent dacă vrei ca mașina ta să funcționeze ani buni

vezi galeria foto

Fiecare mașină, indiferent de prețul de achiziție sau model, are nevoie la un moment dat de înlocuirea unor piese care se defectează în timp. Identificarea problemelor și înlocuirea la timp a unor piese auto necesare îți pot proteja mașina de uzură generală și îți asigură siguranță în trafic atât ție, cât și celorlalți conducători auto.


Dacă înainte găsirea unei piese auto potrivite pentru anumite tipuri de mașini era un proces mai dificil, în prezent, acest lucru se poate face destul de repede online. Iată câteva reguli la care să fii atent dacă îți dorești ca mașina ta să fie mereu în cea mai bună stare de funcționare.

Nu uita de reviziile periodice

Fiecare automobil, în funcție de model și anul fabricației, are specificat în manual un număr de kilometri la care se face o revizie. Chiar dacă această revizie nu este obligatorie, este bine să nu o eviți, deoarece în acest mod poți detecta probleme ale mașinii de care nu știai. Mai mult decât atât, infrastructura de la noi din țară și calitatea combustibilului nu sunt chiar cele mai bune, iar acest lucru reprezintă încă un motiv serios pentru care să nu eviți revizia periodică specificată în manualul mașinii tale.


Chiar dacă la prima vedere, amânarea unei revizii periodice reprezintă o economie din punct de vedere financiar, nu uita că o defecțiune nedetectată la timp poate să ajungă să fie și mai costisitoare.

Nu amâna schimbarea unor piese auto esențiale

Anumite componente uzate pot duce la un consum mai ridicat al mașinii și la scăderea performanțelor motorului, astfel că schimbarea la timp a unor piese auto reprezintă un beneficiu pentru mașină și contribuie la siguranța ta și a celorlalți participanți la trafic.


De exemplu, filtrul de aer, filtrul de polen, cel de ulei sau benzină trebuie schimbate periodic, fără să aștepți ca mașina să scoată vreun zgomot ciudat sau să se comporte necorespunzător în trafic. Perioada la care aceste componente trebuie schimbate se stabilește în funcție de anul fabricației mașinii tale și de cât de des o conduci.

Cureaua de distribuție reprezintă o altă componentă care trebuie schimbată periodic, după ce mașina a parcurs un anumit număr de kilometri. Dacă nu schimbi cureaua de distribuție la timp, riști să se rupă și să deterioreze și alte piese ale mașinii. Deși schimbarea curelei de distribuție nu este tocmai un proces ieftin, siguranța ta și a celorlalți în trafic este cea mai importantă.


Atunci când trebuie să schimbi o piesă la mașina ta, poți să apelezi fie la achiziția unei piese auto noi, fie te orientezi spre piese auto second-hand. Dacă optezi pentru cea de-a doua variantă, fii atent la raportul calitate-preț, pentru a te asigura că faci o alegere avantajoasă pentru tine.

Adresează-te unui service auto

În unele situații, se poate ca nivelul tău de cunoștințe în materie de mecanică auto să fie suficient pentru a rezolva mici probleme care apar la mașină, însă cea mai sigură modalitate de a o repara este să apelezi la un service auto unde profesioniștii vor ști exact cum trebuie să procedeze.


Apelând la un service auto, te asiguri că mașina este diagnosticată corect și va fi reparată de către profesioniști în domeniu. Astfel, te vei putea bucura de o mașină în stare perfectă de funcționare pentru mai mult timp.

Reviziile periodice, schimbarea din timp a pieselor uzate și apelarea la un service auto pot fi câteva dintre acțiunile pe care le poți face pentru a conduce o mașină în siguranță și pentru a-i asigura o mentenanță eficientă.

 

Sursă foto: freepik.com

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE