(P) Fii informat despre polița RCA!

vezi galeria foto

Condusul automobilelor este o reală pasiune pentru unii, iar pentru alți conducători o simplă necesitate de a se deplasa. Indiferent de mașina pe care un posesor de permis auto o deține, acesta este supus legilor și obligațiilor rutiere de pe teritoriul țării în care autovehiculul este înmatriculat. În orice caz, chiar dacă condusul se subsumează plăcerii sau unei stricte nevoi, în cazul conducătorilor auto români, aceștia trebuie să plătească asigurarea RCA pentru a circula în legalitate. Totuși, aceasta nu trebuie să sperie posesorii de automobile întrucât RCA-ul este introdus în beneficiul lor, pentru a fi posibile despăgubiri în cazul unor accidente rutiere.


La ce se rezumă aceste despăgubiri mai precis? Trebuie să știi că poți să optezi pentru serviciul de deconectare directă în același timp în care îți închei și asigurarea RCA, astfel că, în cazul în care ești implicat într-un accident nefericit pe care tu l-ai provocat, celălalt șofer va fi despăgubit de către propriul său asigurator, urmând ca, ulterior, să primească suma aferentă de la asiguratorul tău. De ce este util acest lucru? Pentru că ești foarte puțin implicat în tot procesul și alții vor rezolva lucrurile pentru tine.


Totodată, este important să cunoști care sunt condițiile de încheiere a unei asigurări RCA, pentru a fi în temă cu toate condițiile legislative. Întâi de toate, autovehiculul trebuie să fie înmatriculat / supus înmatriculării sau înregistrat în România. Mai mult, este absolut necesar ca asiguratul să fie persoana înscrisă în documentele de identificare a autovehiculului / persoana pe numele căreia urmează să se înmatriculeze autovehiculul (este valabil și în cazul autovehiculelor achiziționate în leasing). Un ultim pas se referă la prezentarea documentelor de identificare ale autovehiculului – certificat de înmatriculare/ carte de identitate / document care atestă dreptul de proprietate al persoanei care urmează să înmatriculeze autovehiculul. În mod automat, la încheierea unei polițe RCA, cu valabilitate pe teritoriul României, se încheie și o poliță Carte Verde, care este echivalentul asigurării RCA atunci când autovehiculul circulă în strainatate.



Odată ce te-ai asigurat și ai pregătit toate actele necesare, rămâne să obții RCA-ul propriu-zis. Pentru cei care doresc să economisească timp și bani importanți – și cu siguranță aceștia nu sunt puțini – polița RCA poate fi foarte simplu încheiată chiar din confortul propriei locuințe. Ai nevoie în primul rând de conexiune la internet și un dispozitiv de pe care să poți accesa site-urile care oferă acest serviciu. Pentru a fluidiza tot procesul, pregătește în avans toate cele necesare pentru a le avea la îndemână. Totodată, un prim avantaj al încheierii asigurării RCA este faptul că ai timp la dispoziție pentru a compara ofertele disponibile, dar și pentru a-ți face un calcul estimativ al costului implicat de RCA în funcție de istoricul evenimentelor în trafic, de localitatea în care mașina este înscrisă și de alte criterii pe care le găsești disponibile online.


De ce e mult mai avantajoasă încheierea unei asigurări RCA online? Gândește-te doar la faptul că metoda clasică, de deplasare la sediile brokerilor de asigurări, implică timp, bani și pot interveni factori care să împiedice luarea unei decizii potrivite pentru tine.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE