(P) Întreținerea mașinii în sezonul rece: 5 sfaturi pentru călătorii fără probleme

vezi galeria foto

În sezonul rece, automobilele sunt puse la încercări grele. Temperaturilor scăzute li se adaugă intemperiile, precum ploaia, înghețul, zăpada, dar și drumurile alunecoase. De aceea au nevoie de câteva măsuri speciale de întreținere. Iată mai jos câteva sfaturi în acest sens, pentru a călători fără probleme.


Alege anvelopele potrivite

Una dintre cele mai importante măsuri pe care trebuie să le iei pentru a-ți proteja mașina, dar și pentru a fi în siguranță la volan este să alegi anvelopele potrivite. Dacă nu ai făcut-o până acum, ar trebui să le schimbi cu cauciucuri iarna sau anvelope all season. Acestea sunt mai stabile și au o aderență mai bună pe șosele în condiții de iarnă. Este indicat să îți alegi cauciucurile în funcție de anotimp și de climatul locului în care folosești mașina. Dacă temperaturile scad frecvent sub 7 grade Celsius, este mai bine să folosești anvelopele de iarnă, care sunt mult mai sigure pe drumurile alunecoase, înzăpezite sau înghețate.


Verifică nivelul lichidelor mașinii

Lichidele, de frână, de răcire, de spălare a parbrizului și uleiul de motor,  au un rol esențial în buna funcționare a mașinii. Dacă ai de făcut un drum mai lung verifică nivelul uleiului de motor, pentru că, într-o cantitate insuficientă, poate să împiedice lubrifierea adecvată a pieselor mașinii, ceea ce ar putea duce la uzura lor prematură.

Pentru o bună vizibilitate, parbrizul trebuie să fie mereu curat. În sezonul rece, lichidul de spălare trebuie să conțină antigel, pentru a prelungi durata de viață a parbrizului. De asemenea, o dată la câteva zile, poți șterge parbrizul cu o cârpă înmuiată în alcool de 90°, pentru a evita depunerea de gheață.


Lamelele din cauciuc ale ștergătoarelor de parbriz pot fi afectate de temperaturile scăzute, putând suferi fisuri. În mod regulat, acestea pot fi curățate cu soluția de spălat parbrizul sau pur și simplu cu oțet alb. Înainte de a porni la drum, curăță parbrizul de gheață cu o racletă, pentru a nu risca să rupi lamelele ștergătoarelor.


Verifică starea bateriei

Temperaturile scăzute pot afecta și starea bateriei, acel element care alimentează mașina cu electricitate. Situațiile în care mașina nu mai pornește din cauza bateriei sunt mai frecvente iarna. Verifică dacă bateria funcționează corect, iar, dacă este prea veche, respectiv o folosești de patru-cinci ani, probabil este timpul să o înlocuiești.

Totodată, verifică dacă bujiile nu prezintă semne de oxidare, pentru a-și îndeplini eficient rolul în sistemul de aprindere al motorului.


Verifică sistemul de încălzire și aerul condiționat

Sistemul de încălzire îți asigură confortul în mașină pe timpul iernii, la fel și aerul condiționat. Este indicat să verifici regulat starea lor de funcționare, pentru a beneficia de o temperatură optimă atunci când ești la volan.

Filtrele de la sistemul de ventilație trebuie să fie și ele în stare optimă de funcționare, pentru a preveni aburirea parbrizului.

De asemenea, sistemul de aer condiționat trebuie să fie pornit din când în când, pentru a te asigura că funcționează cum trebuie. Lasă-l să funcționeze un sfert de oră pentru a ventila echipamentul.


Ai grijă de caroserie

Garniturile din cauciuc de la uși se pot contracta de la frig, ceea ce poate face ca acestea să înceapă să scârțâie. Șterge-le cu o cârpă înmuiată în glicerină sau o soluție pe bază de ceară.

Totodată, gestionează orice mici pete de rugină care pot apărea. Pentru a evita coroziunea, poți aplica un tratament preventiv întregii caroserii o dată la patru ani.

Spală frecvent mașina, pentru că sarea folosită la dezghețarea șoselelor poate afecta grav caroseria, mai ales în partea inferioară.

Sfaturile de mai sus te vor ajuta să-ți întreții eficient automobilul în timpul iernii, chiar dacă nu ai un garaj care să-l protejeze de intemperii.

Sursa foto: Freepik

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE