(P) Leasing operaţional vs. Achiziţia de maşini – Care este cea mai bună opţiune pentru compania ta?

vezi galeria foto

În calitate de manager de flotă auto, probabil că te confrunţi cu o serie de decizii dificile, în special în ceea ce priveşte nevoia de vehicule: ar trebui să închiriezi, să cumperi sau să găseşti un echilibru ideal între cele două opţiuni? Răspunsul nu este chiar atât de simplu – există o mulţime de factori pe care ar trebui să-i iei în considerare, în special atunci când vine vorba de achiziţionarea de noi active.


Care sunt avatajele achiziţionării de vehicule pentru un parc auto?

Unul dintre cele mai mari avantaje în a deţine o flotă auto este revânzarea. Faptul că reuşeşti să-ţi recuperezi o parte din investiţie este cel mai evident beneficiu al deţinerii de vehicule auto. Cu toate acestea, trebuie să cântăreşti şi deprecierea pentru a vedea dacă a meritat cu adevărat investiţia iniţială.

Un alt avantaj este utilizarea pe termen lung a autovehiculelor din flotă. Dacă operezi o flotă care nu este în uz constant şi nu efectuează un kilometraj mare pe parcursul anului, atunci achiziţia directă ar putea fi o alegere mai bună pentru tine. Este de la sine înţeles că nu ai de ce să plăteşti pentru închirierea de vehicule dacă nu le foloseşti în permanenţă.


Care sunt avantajele leasingului operaţional?

Serviciul de leasing operaţional are multiple avantaje, iar cel mai important dintre ele este faptul că include toate costurile de întreţinere a unui parc auto. De asemenea, în cadrul unui contract de leasing operaţional sunt eliminate riscurile unor cheltuieli imprevizibile, deoarece rata lunară este fixă.

Spre deosebire de achiziţia directă, leasingul operaţional nu implică nicio cheltuială iniţială mare. Contractul de leasing operaţional presupune doar plată lunară a unei rate fixe, pe o perioadă determinată. Dreptul de folosinţă asupra autoturismelor ce fac obiectul contractului se transferă companiei tale pe o perioadă cuprinsă între 12 şi 57 de luni, cu posibilitatea de prelungire sau modificare. Contractul de leasing operaţional este foarte flexibil şi poate fi modificat prin act adiţional, astfel încât să întâlnească nevoile în schimbare ale afacerii tale.


Când ai propria flotă de maşini, eşti responsabil de asigurarea vehiculelor, plata taxelor şi impozitelor, precum şi de cheltuielile de reparaţie şi întreţinere. Dacă optezi pentru leasing operaţional de la Ascar, toate aceste cheltuieli sunt suportate de către companie, singurul cost de care trebuie să îţi faci griji fiind rata lunară pentru închirierea flotei de maşini.


Economisirea şi perspectivele creşterii economice sunt alte două avantaje importante ale închirierii unei flote auto. Leasingul operaţional este mai puţin costisitor decât achiziţia directă. Astfel, compania ta poate economisi mai mulţi bani care pot fi investiţi în alte domenii ale operaţiunilor de bază ale afacerii tale.

Cât de des poţi înlocui vehiculele din flota proprie? Prin leasing operaţional, durata medie de închiriere este de trei ani. Imaginează-ţi că ai posibilitatea de a înlocui vehiculele la fiecare trei ani sau la sfârşitul perioadei de închiriere aleasă la semnarea contractului. Aşadar, există mai puţine răspunderi şi costuri prin leasing operaţional, oferind o mai mare flexibilitate în schimbarea vehiculelor.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE