(P) Râsul și sportul, inamicii unei vieți monotone

vezi galeria foto

Într-o perioadă în care foarte mulți oameni au lucrat de acasă, au învățat cum să socializeze de la distanță și și-au limitat întâlnirile cu prietenii, rutina de zi cu zi a devenit mult mai apăsătoare ca înainte de pandemie. Micile obiceiuri la care persoanele au trebuit să renunțe le-au adus un sentiment acut de plictiseală, în timp ce alții chiar au experimentat ce înseamnă nefericirea.


Așadar, dacă și tu te numeri printre persoanele care își doresc mai multă distracție în viața lor, să știți că nu este imposibil. Important este să adaugi mici lucruri care te binedispun și care te fac să te simți mai bine.

Introdu sportul în viața ta

Nu ai mai făcut de mult timp mișcare, dar nu îți dorești să mergi la nici la sală? Recomandarea noastră este să începi să alergi. Stabilește-ți în fiecare săptămână un număr de kilometri și nu abandona până când nu îți atingi obiectivul. Înainte de a da primul start, alege cu grijă imbracamintea sport pentru barbati sau dama. Optează pentru materiale ușoare și confortabile care vor face diferența între un antrenament reușit sau unul eșuat. Un tricou confecționat dintr-un material care nu respiră va opri eliberarea de căldură, iar acest aspect va conduce la încălzirea excesivă și instalarea unei stări de disconfort. Astfel, te vei opri din alergat tocmai din cauza hainelor greșit alese.


Fă schimbări mici și treptate

Cumperi mâncare de la același magazin alimentar? Încearcă pentru o lună să mergi într-un alt loc de unde să te aprovizionezi cu cele necesare. Alegi de fiecare dată aceeași pâine și același gel de duș? Schimbă-le și acest lucru îți va da o stare de bine pentru că vei experimenta ceva nou. Chiar dacă par lucruri mici și nesemnificative, treptat vei simți mai puțin apăsătoare monotonia. Pe de altă parte, dacă mergi zilnic la serviciu și nu faci parte dintre cei care lucrează de acasă, stabilește-ți un traseu nou și pleacă mai devreme de acasă, tocmai pentru a admira peisajul.


Înscrie-te la un curs nou

Dacă mereu ți-ai dorit să înveți să cânți la chitară, poate acum este momentul să o faci. Sau poate iubești gastronomia și ți-ar plăcea să înveți trucuri noi de la bucătari cu experiență. Nu trebuie neapărat să te deplasezi în diferite orașe pentru a face asta, mulți dintre aceștia adaptându-se actualei situații și dezvoltând și cursuri online. Pentru mai multă distracție, îți poți convinge unul sau doi prieteni să te însoțească, fizic sau virtual. Va fi mult mai distractiv.


Dansează

Chiar dacă ți se pare ciudat, noi îți garantăm că va fi extraordinar pentru tonusul tău și pentru starea ta de spirit. La final de săptămână, creează un mic club la tine în sufragerie. Poți cumpăra chiar și o minge disco cu efecte luminoase, care îți va picta pereții cu lumini roșii, albastre și verzi. Realizează o selecție muzicală ritmată și invită-i pe ceilalți membri ai familiei la dans. Poți face și câteva poze pe care să le împărtășești cu cei dragi vouă.


Alege programe comice

Dacă nu îți amintești când ai râs ultima oară cu poftă, atunci este clar că trebuie să faci în așa fel încât să ai din nou zâmbetul pe buze. Potrivit cercetătorilor, oamenii îmbătrânesc și nu mai râd la fel de des, acest lucru afectându-le puternic starea psihică. De asemenea, aceștia susțin că veselia scade nivelul de stres, ajută plămânii și îți întărește sistemul imunitar. Așadar, indiferent că te vei uita la o emisiune lejeră și amuzantă, vei alege să vizionezi o comedie sau pur și simplu vei căuta pe internet videoclipuri amuzante, râzi. Și încearcă să faci acest lucru zilnic.


În plus, meditează și încearcă să te debarasezi de lucrurile care îți provoacă sentimente negative, care poate te înfurie. Este important să renunți la frustrări și să te accepți așa cum ești și, de asemenea, să fii mai tolerant cu cei din jurul tău.

Sursă foto: Shutterstock

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE