(P) Trucuri pentru o imunitate forte iarna

vezi galeria foto

În anul ce vine, declanșează planul anti-microbi și învață să stimulezi apărările naturale ale organismului pentru a trece cu bine peste sezonul rece.


O alimentație preventivă și tonică

Alimentația potrivită ne ajută să ne menținem în formă dar și să ne stimulăm imunitatea. Bineînțeles, vom miza pe vitamina C, anti-infecțioasă și cea mai potrivită pentru fabricarea globulelor albe, apărătorii sănătății noastre. Drept urmare, din meniu nu trebuie să lipsească citricele dar și kiwi, fructele exotice (papaya, mango și fructul pasiunii), pătrunjel, varză sau coacăză. Ardeiul și morcovii au un conținut ridicat de provitamina A, care stimulează fabricarea de anticorpi și de globule albe. Magneziul nu trebuie să lipsească în sezonul rece pentru a ne ajuta să luptăm împotriva oboselii și stresului și ne stimulează imunitatea: nuci și migdale, cacao și ape minerale bogate în magneziu. Să nu uităm de zinc care participă la sinteza celulelor noastre de apărare. Consumă sardine, carne roșie, pâine integrală și gălbenuș de ou pentru a-ți face plinul de zinc. Și, parfumează-ți ceaiurile cu o felie de ghimbir proaspăt, un stimulent al organismului.


Suplimente alimentare naturale

Numeroase sunt suplimentele alimentare naturale pe care le putem găsi într-o farmacie. Te simți lipsit de energie? Mizează pe shiitake, reishi sau maitake, trei ciuperci asiatice imuno-stimulante, pe spirulină, de administrat în fiecare dimineață pentru o cură intensivă. Propolisul verde este considerat un veritabil antibiotic natural. Pentru imunitate specialiștii recomandă Astha, pe bază de curcuma, pentru menținerea sănătății arborelui bronșic. Lăptișorul de matcă este un alt produs excelent pentru imunitate. Și, dacă vrei ceva mai special în perioada hivernală poți alege un produs afrodisiac deoarece pe timp de iarnă libidoul nostru este mai scăzut și are nevoie de un stimulent.


Aer și lumină pentru întărirea organismului

Atât pentru formă cât și pentru imunitate, nu este o idee bună să stai încuiat în cameră întreaga zi, între patru pereți, sub lumină artificială. Nu faci decât să îți slăbești și mai tare organismul și să te obosești într-un aer cel mai adesea viciat sau poluat de microbi. Soluția? Ieși la lumină pentru a-ți sincroniza ceasul interior și pentru a evita depresia de sezon, sursă de oboseală și de lipsă de motivație. Lumina favorizează fabricarea vitaminei D, cel mai bun antiviral natural din câte există. Vitamina D este cea care ne protejează în mod natural de gripă însă, pe timp de iarnă, numai puțin de 75% din persoane au un deficit de vitamina D. Pentru a-ți face plinul de vitamina D, profită de lumina soarelui de iarnă pentru a face plimbări scurte. Cercetătorii japonezi au demonstrat faptul că plimbarea în natură (ideal într-o pădure, shinryoku) are rolul de a ne stimula imunitatea, activează în special celulele NK (denumite Natural Killers) care ne protejează în mod eficient de agresiunile exterioare.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE