(P) Fii organizat cu banii tăi – sfaturi utile pentru gestionarea cheltuielilor

vezi galeria foto

Cu siguranță, facem greșeli financiare legate de organizarea veniturilor în raport cu toate cheltuielile, însă întotdeauna este loc de un pic de educație financiară pentru o viață mai liniștită în privința banilor. Uite câteva sfaturi utile pentru a gestiona această situație de care ne lovim periodic în decursul unui an și pentru a lua decizii mai inspirate în privința bugetului pe care îl ai la îndemână.


Organizează-ți bugetul

Dacă ai cel puțin un venit și, evident, cheltuieli de făcut, atunci poți să-ți organizezi un buget lunar. Ar trebui să faci asta pentru a te asigura că îți ajung banii până la încasarea următoarelor venituri, ca să știi pe ce și cum cheltui banii, respectiv să-ți poți seta niște obiective în privința economiilor.

Bugetul lunar ți-l poți organiza foarte simplu, după bunul plac, într-o agendă personală, într-un document Excel sau apelând la un calculator de buget online, pus la dispoziție de diverse bănci sau companii financiare. De regulă, forma standard este următoarea: Venituri – Cheltuieli – Economii și, după caz, chiar Datorii.


Dacă în privința veniturilor lucrurile sunt mai simple, sumele fiind mai ușor de cuantificat din toate sursele de venit existente, în privința cheltuielilor lucrurile devin mai complicate. Însă, tocmai aici este esența organizării bugetului. Așadar, există două tipuri de cheltuieli:

  1. Cheltuieli fixe sau permanente: alimente, facturi și abonamente lunare, întreținere sau chirie, taxe și impozite cu locuința, mașina etc.
  2. Cheltuieli variabile sau ocazionale – timp liber, vacanțe, cumpărături personale, reparații neprevăzute etc.

O regulă simplă și universal valabilă: nu cheltui mai mult decât câștigi. În plus, poți alege și tu una dintre cele mai populare metode de gestionare a banilor: Regula 50/30/20. Mai exact, 50% sunt pentru cheltuielile fixe, 30% pentru cheltuielile variabile și 20% pentru economii. O poți testa să vezi dacă funcționează și pentru tine.

Câteva sfaturi despre economii vei găsi spre finalul articolului. Oricum, dacă îți optimizezi bine veniturile în raport cu cheltuielile, vei reuși să aloci ceva bani și pentru pușculiță.


Identifică și simulează cheltuielile fixe

Cheltuielile fixe sunt ușor de identificat, fiindcă apar în mod regulat, de obicei lunar sau la o anumită perioadă, și au valoare constantă sau pe care o poți simula. Pot fi considerate și costuri de trai, având în vedere că vorbim de locuință și utilități, transport sau nevoi primordiale de alimentație.

De exemplu, dacă deții o mașină personală, ești obligat să-ți faci la 6 sau 12 luni RCA. Aceasta este o cheltuială fixă pe care, din păcate, nu ai cum să o excluzi din organizarea bugetului. Pentru a vedea cam câți bani trebuie să aloci pentru RCA, este recomandat să faci o simulare de asigurare auto.


Renunță la cheltuielile variabile inutile

Cheltuielile variabile pot fi ținute în frâu, ele nefiind practic obligatorii, ci opționale. Este foarte important să te gândești bine înainte de a da banii pe un produs sau serviciu. Așadar, este vorba de a lua decizii financiare bune. Sigur ai cel puțin o experiență legată de o cheltuială variabilă care s-a dovedit până la urmă inutilă.

Ca bune practici, caută să achiziționezi haine în perioadele de reduceri sau pe criteriul vara îmi iau pentru iarnă și invers. Dacă îți iei un gadget și îl vei folosi foarte puțin, fiind cumpărat mai mult din impuls, nu pentru că ar fi fost neapărat necesar, va fi de fapt o cheltuială pe care o puteai evita.


Încearcă să faci economii

Economiile sunt utile și îți pot oferi o stare de siguranță financiară, mai ales dacă sumele economisite lunar chiar se adună. Pentru acest lucru, este recomandat să aloci cel puțin 10% din veniturile tale lunare (conform regulei amintite la început, ideal ar fi 20%). Este important să-ți setezi diverse obiective pentru economiile tale, adică ce vrei să faci cu ele în viitor. De exemplu, strângi banii pentru o mașină nouă, o vacanță anume, dantură sau chiar pensie. Astfel, dacă sunt pentru un scop declarat de la bun început, trebuie să faci tot posibilul să te ții de promisiune. Până la urmă, sunt și ele niște cheltuieli în viitor. Economiile mai pot fi considerate niște bani puși deoparte pentru zile grele.

În concluzie, organizarea simplă și eficientă a banilor îți poate aduce o viață financiară mai bună. Ia decizii corecte în privința cheltuielilor variabile și simulează întotdeauna cheltuielile fixe, în așa fel încât să te bucuri și de mici economii.

Sursa foto: Shutterstock

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE