Spre Campionatul Mondial de Fotbal 2018 alături de Hyundai

vezi galeria foto

„E dovedit statistic că un jucător are mingea trei minute într-un meci. Deci, cel mai important lucru e ce faci în cele 87 de minute în care nu o ai. Aici îţi dai seama dacă eşti un fotbalist bun sau nu' spunea marele Johan Cruyff.


Dacă un fotbalist trebuie să se gândească ce face cu cele 87 minute în care nu are mingea, pentru suporteri lucrurile sunt chiar şi mai complicate.

În primul rând un suporter e pus în faţa unei decizii greu de luat: unde şi cu cine va vedea meciul?

Apoi urmează analiza amănunţită a formării echipei.

În mod clar meciul următor trebuie să jucăm pe atac, un 4-3-3, cu vârf împins, ei au probleme pe benzi, așa că sigur îi putem surprinde prin viteză pe contraatac.’ 

Deja lucrurile se complică pentru că suporterul s-ar putea să nu fie de acord cu deciziile antrenorului şi urmează ample discuţii după meci, mai ales în cazul unei înfrângeri.


„Mie îmi place fotbalul spectacol. Cum adică să bagi autobuzul în poartă? La ce echipă avem, facem niște tiki-taka, îi zăpăcim puțin, apoi verticalizăm, ajungem la poartă din patru-cinci pase, jucăm direct pe poartă, intrăm pe respingere.’

Fotbalul se trăiește cu pasiune și intensitate maximă de către toți antrenorii din tribună sau din fața televizorului.

„Există un singur moment în care poţi ajunge la timp. Dacă nu eşti aici, ai ajuns fie prea devreme, fie prea târziu' mai spunea Johan Cruyff


Tu ce fel de suporter ești? Ajungi la timp pentru Mondial? Rezolva quiz-ul și Hyundai te poate conduce direct la Campionatul Mondial din Rusia. Să faci pe antrenorul direct din tribună. Succes!

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE