Am cunoscut-o pe Dorothy la Burj Khalifa Gym Club, unde predă cursuri de fitness oaspeților de seamă de trei ori pe săptămână. Dorothy este înaltă, puternică, are un corp perfect sculptat, dar în același timp, are o voce suavă și un zâmbet frumos. În spatele imaginii de invidiat s-au adunat mii de ore de muncă asiduă, dar și un procent înalt de autodisciplină, toate înfășurate într-o femeie încrezătoare care știe exact cine este, ce vrea și încotro se îndreaptă. Și se îndreaptă către viitor in viteză, conducând supercar-uri pe autostrăzile din Dubai!
Din Ungaria în Dubai, care este povestea din spatele acestei decizii?
Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc într-o altă țară, aș fi preferat Statele Unite, însă am ajuns la concluzia că aș fi prea departe de casă. Atunci când am călătorit pentru prima dată în Dubai, m-am îndrăgostit iremediabil de acest mix de naționalități și culturi. În esență, aici te simți de parcă s-ar fi unit Orientul Mijlociu cu Europa și cu Statele Unite ale Americii. Unele locuri din Dubai îmi amintesc de New York, altele de Miami, dar pot fi regăsite și părți inspirate din Monaco și de alte destinații exclusiviste din Europa. Iubesc acest loc – apreciez siguranța, totul este curat, iar posibilitățile sunt fără margini! Stilul de viață este unul excelent!
Când ai venit pentru prima dată aici? De cât timp locuiești în Dubai?
Prima mea vizită în Dubai a fost în 2007. Locuiesc aici de mai bine de cinci ani.
Cum se simte viața în Dubai față de cea de acasă?
Viața în Dubai este total diferită. Îmi doream foarte mult acest stil de viață pentru mine. În același timp, nu vreau să spun că nu ar fi frumos și acasă, însă totul depinde doar de viziunea și dorința fiecăruia. Sunt de părere că poți trăi fericit în orice țară, atât timp cât se potrivește nevoilor tale.
Consideri că fericirea este o decizie personală?
Fericirea se află în interiorul tău, nu în locul în care te afli. Dacă pot fi fericită în țara mea, înseamnă că pot fi bucuroasă și pe alt continent. Toată lumea trebuie să înțeleagă ce stil de viață caută și care îi este viziunea.
Există o comunitate maghiară în Dubai?
Nu cred. Am prieteni pe întreg globul, din țări diferite, care vin și mă vizitează cu drag. De asemenea, am numeroși prieteni din copilărie în Ungaria cu care mă bucur să mă revăd atunci când mă întorc acasă. Recunosc, îmi lipsesc prietenii și familia, însă Dubai rămâne alegerea mea pentru a locui.
Deci vei locui în Orientul Mijlociu pentru totdeauna sau te vei întoarce acasă la un moment dat?
Nu aș vrea să mă întorc acasă. Cel puțin nu acum! Îmi place să merg în Europa pe timpul verii, însă nu știi niciodată ce
îți rezervă viața și unde poți ajunge. Avem întotdeauna multiple opțiuni din care putem alege.
Cum îți îndeplinește Dubai nevoile în ceea ce privește sănătatea? Dar din punct de vedere social și financiar? De asemenea, în ce stadiu te afli cu proiectele profesionale?
Pentru mine, lucrurile au început să se schimbe începând cu perioada pandemiei. Sunt foarte bucuroasă pentru că văd un adevărat aer al schimbării, și nu doar în Dubai. Tot mai mulți oameni se preocupă de sănătate și de condiția fizică. În această ecuație, un rol important l-a avut pandemia, care ne-a făcut mai atenți cu sinele, ne-a făcut să ne gândim mai profund la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Într-un cuvânt, ne-a făcut mai conștienți. Prioritățile s-au schimbat, iar stilul de viață a devenit mai sănătos. Tot mai multe persoane sunt implicate în activi-
tăți fizice și de grup, focusul nu mai este doar pe petreceri și shopping.
Din punct de vedere al sănătății, cel puțin după șocul Covid, viața este acum mai prețioasă. Unii oameni au nevoie de un eveniment marcant în viața lor pentru a se trezi și a realiza ce este cu adevărat important. Mulți încă sunt fascinați de partea materială a vieții. Este frumos, nu neg, să ai o mașină sport. Iubesc supercarurile. Iubesc moda. Iubesc designul frumos! Cu precizarea că nu ar trebui să devii dependent de ele. Tu trebuie să îți conduci pasiunile, nu ele să te conducă pe tine!
Este o mare diferență, deoarece nu trebuie să te pierzi în lucuri. Pentru că bogăția, obiectele scumpe și acest stil de viață exclusivist au răpit esența multor oameni. Doar că la final, toate acestea nu mai contează. Sunt deosebit de încântată de jobul meu, deoarece am puterea de a inspira, de a ghida și de a adăuga substanță vieții oamenilor. Sunt aici pentru a ajuta, deoarece mulți oameni au nevoie de motivația pentru a se întoarce pe calea cea dreaptă, de a fi mai buni, de a ajunge la cea mai bună versiune a lor. Am pus bazele unui program complex, care nu este doar pentru corp. Este mult mai mult de atât. Include mișcare, alimentație și are, de asemenea, și o parte spirituală. Sunt de părere că mintea, corpul și sufletul unei persoane trebuie să se alinieze pentru a balansa optim viața.
Ce le povestești cursanților tăi din punct de vedere spiritual? Ce ar trebui să facă?
Depinde, pentru că fiecare se află la un alt nivel, într-o stare spirituală diferită. Lucrurile de bază sunt deosebit de importante: trebuie să îți accepți propria persoană. Trebuie să îți iubești sinele și să trăiești fiecare zi din restul vieții tale în mod plenar.
Cine ești TU, Dorothy?
Sunt doar eu, propria-mi persoană. Încerc să îi inspir pe alții, dar în același timp lucrez și la mine însămi. Fiecare are propriul său dar și are puterea de a se concentra și a se dezvolta. Am descoperit cine sunt și, prin urmare, am creat acest proiect în care m-am implicat total. Iar după ce am făcut asta, totul s-a legat.
Unii oameni au nevoie de o lovitură emoțională puternică pentru a se îndrepta către spiritualitate. Cei mai multi ajung în acest punct în momentul în care nu mai au nimic de pierdut. Trebuie să îți stăpânești egoul și ar trebui să-ți lași inima să te ghideze, aceea este calea dreaptă, pură și reală pe care trebuie să o urmezi. Ești tu! Când ajungi să înțelegi asta, ajungi într-o stare mai elevată, unde egoul și lucrurile scumpe ajung să nu mai conteze. În jurul meu văd o sumedenie de oameni care sunt mai interesați de viața materială, unde doar colectează și colectează. În mintea lor se desfășoară o luptă puternică cu egoul în fiecare zi. Sunt de părere că dragostea este cea mai puternică energie. Calea cea mai simplă este cea bună.
Care sunt provocările, dar și beneficiile unui trainer în Dubai? Simți o anumită presiune din punct de vedere profesional?
Provocarea este mai mult despre disciplină. Îmi place să învăț, să cunosc lucruri noi, îmi place să studiez. Sunt bucuroasă când văd lucruri noi, mai bune. De exemplu, ultimul meu training a fost despre kung fu. Iubesc artele marțiale, dar și boxul. De asemenea, iubesc dansul. Sportul îți poate sculpta personalitatea. În copilărie am fost gimnastă la nivel de competiție.
De cele mai multe ori, provocările vin din partea cursanților, pentru că fiecare este diferit. Încerc personal toate lucrurile pe care urmează să le predau, pentru a înțelege cum funcționează. Aplic această strategie pentru antrenamente fizice, dietă, suplimentele alimentare etc.
Reușești să rămâi disciplinată tot timpul?
Așa sunt eu, disciplina face parte din stilul meu de viață. Nu mă forțez pentru a fi așa. Am realizat că fără disciplină nu putem realiza nimic în viață. În același timă, funcționez după mantra go with the flow’.
Cum ai ajuns să vinzi supercaruri?
Iubesc mașinile foarte mult, mă inspiră. Îmi place să conduc rapid în condi-
ții controlate, de asemenea, iubesc designul și sunetul mașinilor sport. Sunt lucruri apropiate de ființa mea. Făceam modelling pentru anumite mărci de mașini și așa a început totul. Pentru mine este distractiv, nu caut să beneficiez de pe urma acestui aspect. Iubesc să vând mașini de la mărci consacrate și îmi place lumea în care mă învârt. E mai mult un hobby pentru mine. De asemenea, cochetez și cu domeniul imobiliarelor. Iubesc designul frumos al proprietăților cu adevărat speciale. Nu mă interesează aspectul practic al unei case, ci felul cum te face să te simți atunci când locuiești acolo. Iar la mașini simt același lucru când le conduc.
Cum ai ajuns să lucrezi la Burj Khalifa?
Îmi amintesc de un eveniment pe care l-am avut aici alături de un brand. Era un eveniment despre dans, iar managerul a fost atât de încântat, încât m-a contactat pentru a pune bazele actualului proiect. Am început să lucrez în acest cadru din noiembrie, însă mă aflu aici de circa trei ani, doar că sub alt management.
Și în ceea ce privește planurile de viitor?
Planurile mele de viitor sunt despre inspirație și motivație. Am dezvoltat un plan international care implică locații din Zanzibar și Maldive. Cel mai probabil, voi aduce conceptul meu în Europa și poate și în Statele Unite. În curând, voi lansa un fashion label personal. Trebuie să faci în viață fix ceea ce îți place. Iar eu fac doar ceea ce iubesc, adică să fiu activă. Colecția mea de fashion va fi disponibilă foarte curând, chiar din toamnă. Vibe-ul acesteia este inspirat din stilul meu de viață, pe care îl urmăresc și care mă inspiră. Este o expresie a mea: confortabil și stilat, dar simplu.
Care este ultima mașină pe care ai vândut-o?
Un Lamborghini.
Ce mașină conduci și de ce?
Conduc un BMW 330i. Ador brandul bavarez și mă declar un fan înrăit al acestuia. Este confortabilă, dar în același timp sportivă. Ideală pentru multele drumuri pe care le am de făcut zilnic.
Care este mașina ta de vis?
Iubesc brandul Lamborghini și designul incredibil al mașinilor din gamă. Mi se potrivește perfect. Sunetul, aspectul, interiorul, viteza, manevrabilitatea. Iubesc totul la aceste mașini, mai ales atunci când le conduc. Sigur, iubesc și forma unui Bugatti. Iar despre Corvette, mașina din imagini, nu am decât cuvinte de laudă. Dar tot la Lamborghini îmi sare gândul. Nu este vorba doar de viteză, ci de tot pachetul. Este despre cum te simți când te afli în spatele volanului, despre sunetul motorului extrem de puternic, dar și despre sentimentul pe care îl ai atunci când te
uiți peste umăr după ce ai parcat mașina.
Ce lecții ai învățat de la traficul din Dubai?
Cred că reflexele mele au fost antrenate aici, deoarece chiar trebuie să fii în permanență atent la 360 de grade în jurul mașinii pentru a ști ce se întâmplă în jurul tău. Este complet diferit față de traficul din Ungaria. Este mult mai dinamic. În Europa poți conduce cu viteză fără urmări prea grave, însă aici nu. Aici conduc încet, deoarece am avut câteva amenzi pentru nerespectarea vitezei legale. și când mă gândesc câte perechi de pantofi puteam să-mi cumpăr cu acei bani. Ha-ha, glumesc. Chiar încerc să fiu cât mai atentă.
Care este sfatul tău pentru cineva care are în plan să se mute în Dubai?
Indiferent de jobul pe care îl vei avea aici, menținerea unei personalități puternice este cel mai important. Să știi exact cine ești și să nu fii distras ușor. Un sfat practic? Trebuie să iubești ceea ce faci!
Text: Cornelia Rotaru
Foto: Cornelia Rotaru
Corvette pentru foto shooting furnizată de VIP CAR RENTAL Dubai
www.vipcarrental.ae