Pe Ramona o cunosc din cercul nostru de jurnaliști și fotografi auto în care ea aduce un melanj mai puțin uzual de corporate woman, studentă la Psihologie și fotograf profesionist.
Text: Cornelia Rotaru
Prima dată când am întâlnit-o, Ramona mi-a zâmbit discret dintr-o Mazda MX-5 Soul Red și atunci m-am gândit cât de mult se potrivea acea mașină pentru ea: cu linia aerodinamică și grațioasă, intensă atât prin prezență, cât și prin culoare, dar într-un mod natural și cumva delicat. În decursul timpului am avut ocazia să îi privesc fotografiile, atât cele din domeniul auto, cât și abordările sale personale mai atipice, cu unghiuri, jocuri de umbre și culori care îți fac sufletul să vibreze într-un mod aparte.
Care a fost primul tău job și cum l-ai găsit? Sau cum te-a găsit el pe tine?
Primul meu job serios, fără a lua în calcul diversele servicii’ efectuate contra cost pentru membrii familiei, a fost în clasa a X-a, când în urma unui anunț pentru prometor echipamente HoReCa la un târg din Romexpo am participat la un casting și am plecat acasă cu uniforma. Mi-a plăcut atât de mult atmosfera de acolo încât am continuat să particip și la următoarele. La acea vreme, slujba era plătită cu un salariu mediu lunar, chiar dacă eu lucram efectiv între 3 și 5 zile. Munca era simplă: nu trebuia decât să învăț produsele și să le prezint eventualilor clienți. Am avut și noroc la școală de profesori îngăduitori, care au înțeles sincopele din programul meu.
Cum a fost parcursul de la primul tău job până la jobul actual?
Am trecut prin vânzări, am făcut o facultate tehnică, apoi m-am îndreptat spre arte plastice, exersându-mi latura creativă și mai bine de 10 ani am lucrat în suport tehnic și relații clienți. Pot să număr peste 500 de ore de coaching 1 to 1 cu oameni pe care i-am avut în echipele de suport sau în privat. Profesional, acum am ales să mă reîntorc în zona de tech, însă rămân conectată cu „profilul’ uman prin studiile în psihologia cognitiv comportamentală, dar și cu zona de creație, prin fotografie.
Ce este important pentru tine, ca femeie cu carieră, în România anului 2021?
Pentru mine contează foarte mult acel echilibru între dozarea energiei și timpului disponibil, atât profesional, cât și în plan personal. Am nevoie de ambele în doze constante și relevante. Mai prețuiesc flexibilitatea mea de a face față provocărilor și de a duce orice proiect cu bine la capăt, mărturisesc că urmăresc asta atât la job, cât și acasă.
Care a fost prima ta mașină pe care ai condus-o?
Prima mașină condusă a fost o Dacia, cu șoc și carburator. A urmat un Matiz frumos și care tocmai câștigase titlul de mașina anului în România, de ajunseseră străzile pline de modelul acesta. Dar să conduc efectiv am învățat pe un Fiat Uno, într-o iarnă teribilă, cu străzi aglomerate și carosabil înghețat.
Ce mașină conduci acum și de ce ai ales-o?
BMW 318d din 2010. Devenisem fidelă brandului, conducând 5 ani o mașină cu tracțiune spate, garda la sol joasă, confortabilă și de încredere, așa că alegerea a fost simplă. Am simțit că mă reprezintă interiorul în culoare caldă, confortul scaunelor, motorul decent, cutia automată, poziția la volan, cât și designul exterior. Simt asta și acum, chiar dacă nu mai este o mașină tocmai nouă.
Ai condus și motociclete. Care este diferența pentru tine, ca și senzație, dintre a conduce o mașină și a conduce un motor?
Să conduci o motocicletă nu este atât de simplu pe cât pare, cel puțin din punctul meu de vedere. Îți trebuie cunoștințe, îndemânare, prezență de spirit și rapiditate în decizii. „Motorul’ m-a făcut să fiu prezentă și atentă în fiecare micron de secundă la tot ce se întâmplă în jur, este o stare în care creierul, corpul și vehiculul fac echipă comună. Mi-a plăcut mult, însă am realizat că este o vreme pentru toate și vremea de obicei trece – asta face ea. Acum am renunțat la motor, însă păstrez încă echipamentul de protecție, cine știe… Mașina, pe cealaltă parte, este mult mai re-laxantă pentru mine.
Ce accesorii sunt neapărat necesare într-o mașină? Ce anume este important să ai într-o mașină pentru a-ți ușura cât mai mult viața la volan?
Anvelope runflat și cutie automată, scaune și oglinzi încălzite și recent am descoperit utilitatea farurilor inteligente.
Ce mașină îți dorești în viitor și de ce?
Recunosc că mi-ar plăcea o mașină electrică pentru ideea de ecologie. Însă, având în vedere că în ultima vreme am folosit mult mai puțin mașina personală, nu văd necesitatea unei achiziții noi momentan. Pentru o electrică nici nu am acces facil la o priză pentru încărcarea casnică, deci o problemă de ordin logistic, pentru că nu se justifică utilizarea unui astfel de model exclusiv pe baza stării stațiilor publice de încărcare. Iar pasiunea pentru mașini mi-o satisfac în urma colaborării mele cu domeniul auto, care îmi oferă acces la multe modele noi.
Care este mașina visurilor, dacă ai putea să ai orice mașină, pe care ai alege-o și de ce (dacă ai avea la dispoziție finanțe nelimitate)?
Garajul meu ideal ar trebui să conțină trei mașini, un roadster clasic, pentru puritatea experienței de a conduce (mă mai gândesc între Mercedes Pagoda’ și 190SL), un automobil electric, probabil BMW i3 și o Toyota FJ Cruiser pentru o călătorie în jurul lumii. Dacă este musai să fie doar una singură, atunci Ferrari Roma, evident roșu.
Ce sentiment ai când ești la volan? Conduci de nevoie sau de plăcere?
Încredere, independență, putere. Mi se pare important, util și comod pentru o femeie să aibă permis de conducere și să-l folosească, să se bucure de el.
Ai fost vreodată în situații în care ai fost discriminată deoarece ești femeie la volan? Cum le-ai gestionat?
Conduc de mai bine de 20 de ani, așa că reacțiile participanților la trafic le-am asimilat și gestionat diferit în timp. Acum, zâmbesc.
Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat la volan?
În viață este important să ajungi unde vrei, nu să ajungi repede.
Care este outfitul tău preferat și de ce?
Nu am un outfit preferat, îmi plac hainele comode din materiale naturale cu un pic de twist în design.
Dezvoltarea personală – marketing sau adevăr palpabil?
Depinde de momentul vieții în care te afli, un plasture peste o rană superficială poate ajuta, însă dacă rana reprezintă o traumă, depresie, vicii… și-ți dorești o evaluare, cât și un mediu sigur în care să poți exprima ceea ce ești, atunci mai bine mergi la un spe-cialist. Personal, nu cred în modificări comportamentale peste noapte, succes fără muncă sau îmbogățire rapidă. Dezvoltarea personală prin comunicare, flexibilitatea către nou, deschiderea spre artă și știință ne fac să evoluăm constant. Învățarea unui domeniu nou, investind câteva mii de ore de studiu, ne dă încrede-rea în noi prin stăpânirea cunoștințelor despre acel subiect, în comparație cu o abordare superficială. E diferența între fast food și o masă la un restaurant bun, într-un ambient perfect.
Ce te-a determinat să revii pe băncile școlii, să te reapuci de studiat și să faci Facultatea de Psihologie?
După ce am terminat prima facultate, Cibernetica, parcă îmi lipsea ceva. Aveam nevoia de a merge la școală, așa că am făcut cursuri diverse, de la public speaking până la desen. Treptat mi-am dat seama că am nevoie de mai multe informații dintr-un anumit domeniu, așa că am mers pe calea clasică, școala. Au urmat un master în Project management, o facultate de arte plastice și alte cursuri tehnice. Psihologia mi-a fost aproape de suflet mai tot timpul, însă cumva nu îndrăznisem să fac acest pas, poate că nu eram pregătită, însă acum încep acest drum, urmez cursurile facultății și sunt din nou la școală.
Care este motivația ta, drive-ul tău? Ce te face să începi fiecare zi cu plăcere? La ce anume vibrezi?
Timpul este prețios pentru mine, așa că stau în orice loc atât timp cât consider că mă împlinește. Poate fi un sezon, un an sau chiar o viață. La fel și în carieră, am avut locuri de muncă în care am stat câteva luni, ani sau chiar peste 10 ani. Consider că oamenii, locurile, lucrurile care îți aduc satisfacție și te motivează îți dau energie și te fac să vrei mai mult, să poți mai mult de la tine, în fiecare zi. Vibrez la liniște și lucruri făcute cu pasiune, la oameni frumoși și modești, onești și autentici.
Întrebări fulger
Stiletto sau adidași? Ambele
Roz sau negru? Negru
French manicure sau roșii ca focul? Roșii, double decker red
Yoga sau cardio? Yoga, corpul mi-a transmis la un mo-ment dat că-i este mai bine cu antrenamente care nu implică efort intens, l-am ascultat.
Facebook sau Instagram? Amândouă
Print sau online? Și și. Printul pentru mirosul hârtiei imprimate, pentru ritualul de a citi și pentru că îmi place să colecționez amintiri. În plus, mi-e drag să-mi văd imaginile printate și expuse.