Lansat în 2014 de stat, pentru a revigora bătrânul parc auto național, programul Prima Mașină a reușit performanța’ de a intermedia vânzarea a câteva sute de mașini în vreo 3 ani. Scopul era să pună românii în mașini noi, pentru a nu mai da buzna în târgurile second-hand și a se înscrie în rândul celor 3,9 milioane de șoferi autohtoni cu mașini mai vechi de 11 ani.
Inițiativă lăudabilă, dar inutilă – rezultatele o confirmă.
Condițiile, deși blânde la capitolele dobândă și avans, sunt încă prea aspre pentru o aplicare reală în economia românească. Astfel, pentru că perioada maximă de creditare este de 5 ani, avansul de 5% și asigurarea CASCO fără franșiză obligatorie, costul lunar al unui astfel de credit ajunge asemănător cu cel al unui credit imobiliar.
Salariul mediu în România este undeva la 2.400 de lei, câți oameni erau așteptați să dea 1.500 de lei pe lună pentru o mașină? Intervalul de maximum 13.500 euro (TVA inclusă) și obligativitatea achiziționării unei mașini noi restrâng și mai mult fereastra deja îngustă a opțiunilor, iar aici nu mai vorbim de pașii birocratici obligatorii – în cazul creditelor Prima Casă există această răbdare doar din lipsă de alternative.
În plus, Prima Mașină a intrat într-o piață care oferea deja multiple variante de achiziționare a unei mașini, fie că vorbim de credite de nevoi personale sau credite auto.
Un program de reînnoire a parcului auto este binevenit, însă trebuie susținut de un produs de creditare competitiv și de o campanie de informare pe măsură, pentru că, trecând peste condiții, ultimul lucru la care se gândește în acest moment un potențial client când intră într-un showroom auto este programul Prima Mașină.