Un faliment aproape incredibil. Compania Takata va intra în istorie.

vezi galeria foto

Atunci când au apărut primele informații despre Dieselgate, au existat voci care au susținut că Volkswagen ar putea ajunge la faliment, dar acestea au fost rapid negate și luate mai mult ca o glumă. Iată însă că industria auto este un mediu cu o concurență atât de puternică, încât nu iartă niciun jucător, oricât de mare este el.


Takata, unul dintre cei mai mari furnizori de componente din industria auto, specializat în airbaguri și sisteme de siguranță pasivă, a cerut să intre în faliment și va fi cumpărat pentru o fracție din ceea ce valora la un moment dat.

Scandalul a început în 2008, când s-a descoperit că airbagurile livrate de compania niponă pot pune în pericol pasagerii din cauza presiunii prea mari apărute la declanșare. Din această cauză exista riscul major de a se rupe componente metalice care erau apoi proiectate în pasageri. După 9 ani și cea mai mare rechemare din istoria automobilului, de 65 de milioane de mașini, compania Takata a cedat sub presiunea despăgubirilor, proceselor și încrederii pierdute în fața partenerilor reprezentați de aproape toți constructorii auto.


Compania niponă a cerut intrarea în faliment și va fi cumpărată, pentru 1,6 miliarde de dolari, de compania Key Safety Systems, cu sediul în Statele Unite ale Americii, dar deținută de entități din China. Făcând o paralelă, realizăm cât de puternic a fost afectat Volkswagen de Dieselgate, fiind miraculos faptul că operațiunile nu i-au fost afectate.

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE