Huawei Mate 10 Pro: Cu Porsche în vizor

vezi galeria foto

Porsche este un nume care ridică părul pe brațe oricărui pasionat de mașini sport, iar mai nou inspiră și designul celor mai performante telefoane, așa cum este noul Huawei Mate 10 Pro. Un prilej inedit pentru a programa un duel între acesta și un alt lider de tehnologie, Porsche Panamera 4 Sport Turismo.


Lansarea oricărui model Porsche nou este întotdeauna o sărbătoare pentru fanii mărcii, ba chiar pentru toți pasionații de mașini. Și chiar dacă direcția adoptată de marcă în ultimii ani este controversată, succesul este incontestabil. Ruperea canoanelor a început odată cu lansarea primului SUV al mărcii, Cayenne, în 2002, și a continuat cu Panamera, șapte ani mai târziu.

Acum, Porsche dotează Panamera cu un portbagaj mai mare și spirit practic pe măsură, camuflând totul sub denumirea trendy „Sport Turismo. Oricum ai privi-o, o inițiativă la fel de controversată ca și primul SUV al mărcii. Cu toate acestea, o sărbătoare, una pe care ne-am propus să o tratăm dintr-un punct de vedere la fel de nonconformist. Cum ar fi, spre exemplu, să fotografiem noul Porsche Panamera Sport Turismo folosind un telefon mobil?


Recunoaștem că ideea ne-a venit după ce am aflat că Huawei a lansat un telefon semnat Porsche Design. Două modele Porsche în duel – iată o temă demnă de cea mai citită rubrică a revistei. Și chiar dacă unul are tracțiune integrală și celălalt ecran AMOLED, am tratat în cadrul acestei rubrici și cupluri cu mult mai dezechilibrate.

Așadar, avem în colțul roșu noul Porsche Panamera 4 Sport Turismo, pe care l-am testat în detaliu în numărul 24 din 23 noiembrie al revistei Auto Bild. Pentru colțul albastru se pregătește  vârful de gamă al Huawei, Mate 10 Pro, versiunea Porsche Design urmând să fie disponibilă ulterior la comanda online. Într-o lumină optimistă, nu există diferențe majore între cele două versiuni, în afară de capacitatea mai mare a memoriei interne pentru versiunea Porsche (256 GB față de 128 GB) și de designul părții din spate, cu finisaj tip „fibră de carbon sub învelișul din sticlă.


Suntem încrezători că și versiunea standard a lui Mate 10 Pro va face față la fel de bine ședinței foto cu Porsche Panamera. Principala sa armă pentru acest duel este camera duală de pe spate, dezvoltată în colaborare cu specialistul foto Leica. Aflată deja la a doua generație, în cazul lui Mate 10 Pro aceasta asigură o deschidere mai mare (lentilele premium Leica Summilux-H au deschiderea f/1,6), pentru rezultate mai bune în lumină redusă. Asta prinde foarte bine, pentru că în ziua în care am programat ședința foto, condițiile meteo sunt demne de zona  Germaniei din care provine rivalul său din acest duel: este foarte întunecat și burnițează mărunt.


Huawei a ales o configurație proprie pentru cele două camere, senzorul de 12 MP fiind color, în timp ce acela de 20 MP fiind monocrom. Prin combinarea și procesarea imaginilor obținute de la cei doi senzori, Huawei Mate 10 Pro reușește rezultate care ar face gelos un fotograf profesionist (a făcut). La baza acestor performanțe stau două procesoare de imagine, care detectează automat tipul de scenă și obiectele fotografiate pentru ajustarea automată a parametrilor camerei, ceea ce permite obținerea unor imagini profesionale chiar și pentru utilizatorii neexperimentați, așa cum suntem noi.


Înarmat astfel până în dinți cu cele mai sofisticate tehnologii ale industriei telefoanelor inteligente, Huawei Mate 10 Pro trebuie să-l prindă din urmă pe alt lider tehnologic, dar al industriei auto. Porsche Panamera Sport Turismo a sosit la această ședință foto echipat cu motorizarea sa de bază, de 330 CP, dar deloc timid în ceea ce privește tehnologiile și chiar gadgeturile din cockpit. Acest Porsche are cu câteva ecrane tactile mai mult decât vârful de gamă al Huawei și, spre meritul său, știe să joace bine în echipă cu challengerul său. Asta nu înseamnă însă că se lasă ușor surprins de camera ultrarapidă a lui Mate 10 Pro. Pe pista circuitului MotorPark de la Adâncata, în ciuda condițiilor meteo, cea mai sportivă mașină de familie i-a arătat de mai multe ori spatele lui Mate 10 Pro.


În final, care dintre cei doi lideri de tehnologie a fost mai rapid? Greu  de precizat. Huawei Mate 10 Pro are o cameră rapidă, foarte rapidă, și a reușit să-l surprindă pe Porsche Panamera Sport Turismo de mai multe ori. La fel de adevărat este că și reciproca a fost adesea valabilă. Remiză, deci?

Porsche Panamera 4 Sport Turismo: Date tehnice
Motor V6 turbo, benzină • Cilindree  2995 cmc • Putere max. 330 CP  la 5400-6400 rpm • Cuplu max.  450 Nm  la 1340-4900 rpm • Transmisie tracțiune integrală/ cutie PDK cu 8 trepte • Masă proprie 1990 kg • Viteză max.  259 km/h • 0–100/200 km/h 5,3/22,4 s • 200/100-0 km/h 138.7/33,3 m • Consum mediu 7.9l/100 km • Emisii CO2 180 g/km • Preț de la 103.632 euro

Huawei Mate 10 Pro: Date tehnice
Procesor Hisilicon Kirin 970, octacore • Frecvență  4×2,4 GHz + 4x 1,8 GHz • Ecran 6,0 inchi AMOLED • Rezoluție  1080 x 2160, 402 ppi • Memorie RAM 6 GB • Memorie internă  128 GB • Camera foto dual 20 MP + 12 MP, f/1,6, zoom optic 2x • Masă proprie 178 g • Baterie4000 mAh • Încărcare rapidă 58% în 30 de minute • Preț de la 3.599 lei

Verdict
După o zi petrecută în compania celor doi lideri de tehnologie, ne vine greu să declarăm un învingător al acestui duel. Huawei Mate 10 Pro este un expert al fotografiei, la fel de mult cum Porsche Panamera Sport Turismo este un expert al rulării sportive.

Cum SE FURĂ la pompele din România! Nu-ţi vine să crezi….

DACIA versus MERCEDES. Nimeni nu se aștepta al rezultatul ăsta!

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE