8 zile, 21 de ore și 17.450 de kilometri parcurși. Un nou record mondial a căzut

vezi galeria foto

Trei bărbați și un Porsche Cayenne au reușit să doboare un record mondial. Cei trei au plecat din Capul Nord, Norvegia și au parcurs 17.450 de kilometri până în Cape Agulhas, Africa de Sud.


La volanul lui Porsche Cayenne s-au succedat piloții Jan Kalmar din Danemarca, Shaun Neill din Africa de Sud și redactorul șef Auto Bild Lituania Vitoldas Milius. Cei trei au parcurs cei 17.450 de kilometri în 8 zile, 21 de ore și 3 minute, reușind astfel să doboare vechiul record, ajungând la destinație mai devreme cu 7 ore și 6 minute.

Cei trei au plecat din Capul Nord pe 7 mai, iar călătoria s-a încheiat ieri, 16 mai. Așa cum era de așteptat, mașina cu care au plecat în această călătorie a primit o serie de modificări consistente. În primul rând, rezervorul lui Cayenne a fost înlocuit cu unul de 221 de litri, astfel autonomia SUV-ului german „suferind' o îmbunătățire considerabilă. Totodată, modelul a primit suspensii modificate și anvelope speciale.


În total, cei trei au folosit 1.949 de litri de motorină, ajungând la final cu un consum mediu de 11,1 l/100 km.

Toate aventurile prin care au trecut cei trei pot fi urmărite pe pagina de Facebook The Longest Drive.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE