Adrenalină la viteza maximă: Borsec, prezent la Raliul Iașului 2022

vezi galeria foto

Sunt unele evenimente în motorsport pe care un pilot nu le uită niciodată. Așa a fost cazul Raliului Iașului pentru echipajul susținut de Borsec. Adi Teslovan și Vajk Imre Cseh s-au luptat cu ploaia și cu transmisia scurtă a mașinii de raliu pentru a rămâne competitivi. În final, cei doi au obținut locul 2 la echipe și locul 4 în Campionatul Național de Raliuri pe macadam.


„O etapă cu o încărcătură emoțională mare. Nu a fost ușor, de fapt, a fost unul dintre cele mai dificile raliuri la care am participat, ziua de sâmbătă cu ploaie, suprafața extrem de alunecoasă, probe de viteză foarte mare. Am încercat să creștem ritmul față de Raliul Moldovei și am reușit.

Ziua de duminică a fost la fel de dificilă, dar de data asta nu prin prisma ploii, ci prin probele cu porțiuni de viteză extrem de mare, care au reprezentat un dezavantaj mare pentru noi, plus cutia de viteze fiind scurtă, nu reușeam să atingem viteze de top precum colegii noștri, și cumulat cu niște greșeli, ne-au mai ponderat evoluția.


Una peste alta, suntem mulțumiți, important este că am făcut pași înainte, și asta este cel mai important. Apa minerală Borsec a fost partenerul nostru și la această etapă. Mulțumim partenerilor noștri UniCredit Leasing, Generali, Borsec, Stanleybet, Hofigal, Defi, Interflon, Set Prod-Com, Mobil 1 prin Star Lubricants și echipei tehnice Omega Motorsport', a declarat pilotul Adi Teslovan.

 

Foto – Mihai Stetcu, Szabo Attila, Stefan Bejenaru/Rallycow

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE