La doar 15 ani, Aline Ene este cea mai tânără campioană din Europa când vine vorba de drifturile la nivel profesionist. Părinții ei au fost alături de ea încă de la debutul în motorsport și au inspirat-o pentru a ajunge la Nürburgring Drift Cup 2022, unde a reușit un rezultat excelent în clasa Pro.
Circuitul de la Nürburgring reprezintă visul oricărui pasionat de mașini, dar mai ales al piloților din motorsport. Mulți dintre aceștia visează ca într-o zi să ajungă în acest minunat loc, în timp ce alții și-au îndeplinit visul și au rămas cu amintiri minunate.
Când ajungi într-un asemenea loc ca sportiv profesionist, nu te mai gândești neapărat sa câștigi, „Marele câștig' este dat de simpla prezență acolo. Nu spunem întâmplător aceste lucruri, ci prin prisma faptului că aceste gânduri le are și tânărul pilot de drift Alice Ene – 15 ani, care a reprezentat România într-unul din cele mai puternice Grand Prix-uri de drift din Europa Nürburgring Drift Cup 2022 – și chiar la clasa greilor, la clasa Pro, unde cele mai slabe mașini de competiție pornesc de la 700 CP.
Nürburgring Drift Cup 2022 este un Drift Grand Prix deja cu tradiție, organizandu-se încă din anul 2013, adunând laolaltă nume sonore din driftul european, câștigătorul primei ediții fiind James Deane.
„Participările pe care acum Alice le are, fac parte dintr-un plan de dezvoltare și o strategie pe termen mediu și lung. Spun asta pentru faptul că timp de 3 ani din momentul debutului ei, Alice are ca target cât mai multe participări la campionate, asta pentru a acumula experiență. Tocmai de aceea, îmi doresc să participe în cât mai multe etape și concursuri europene. Abia după 3 ani sau chiar mai bine vom încerca sa punem ca target clasări printre primele locuri. A fost foarte greu din punct de vedere financiar să ajungem aici, dar asta s-a realizat datorită partenerilor noștri din partea cărora am avut toată susținerea și pentru asta dorim să le mulțumim! „, a declarat team mangerul Sorin Ene și, în același timp, tatăl și trainerul lui Alice.
Alice este primul pilot licențiat de drift din Romania care a participat la Nurburgring într-o asemena competiție. Tânăra s-a calificat pe poziția 22 din 53 de piloți la bordul mașinii lui Sorin Ene, un BMW E46 pregătit special pentru competiție cu mai mult de 600 CP.
La sfârșitul weekendului, Alice s-a clasat pe poziția 32 la clasa Pro. Chiar și așa, rezultatul este unul extraordinar pentru motorsportul din România, iar pentru noi, Alice este mereu o învingătoare. Îi urăm mult succes la etapele următoare!