Anul retragerilor. Yvan Muller își încheie conturile cu motorsportul

vezi galeria foto

După ce am aflat că Felipe Massa și Jenson Button se retrag din Formula 1 la finalul sezonului curent, un alt nume greu din motorsport își anunță finalul de carieră. Vorbim despre Yvan Muller, francezul care și-a făcut un nume în WTCC.


Născut pe 16 august 1969, francezul și-a petrecut ultimii zece ani în WTCC. În tot acest timp, Muller a reușit să obțină patru titlul de campion. De asemenea, francezul și-a pus amprenta și pe partea de dezvoltare în cadrul echipei Citroen.

Debutul lui Muller în motorsport a avut loc în karting. A urmat apoi un titlu în cadrul Formulei 2 din Marea Britanie și un titlu de campion al BTCC în 2003. Din 2006 și până astăzi, Muller a adunat în WTCC 29 de pole-uri, 48 de victorii, 125 de podiumuri și 38 de tururi rapide.


Din păcate, Yvan Muller nu a anunțat ce are de gând să facă după retragere, însă există șanse mari ca acesta să rămână angrenat în sporturile cu motor.

Via | Carscoops

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE