Sezonul rece se apropie, iar pe rețelele de socializare încep aceleași discuții. „Începând cu ce dată trebuie să montez anvelopele de iarnă?”, „Ce amendă primesc?”, „Ce trebuie să scrie pe anvelopele de iarnă?” etc.
Pentru început trebuie să stabilim faptul că în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice scrie că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperide cu zăpadă, gheață sau polei. Pe scurt, nu există o dată calendaristică pentru montarea anvelopelor.
Vrei să pleci la cota 1.200 și a nins? Atunci îți pui anvelopele de iarnă. Vrei să pleci până la Constanța și sunt 15 grade Celsius? Rămâi cu cele de vară.
Cei care circulă pe drumuri acoperite de zăpadă, gheață sau polei și nu au vehiculele echipate cu anvelope de iarnă riscă o sancțiune care constă în amendp din clasa IV, între 9 și 20 de puncte-amendă. Vorbim despre o sumă curpinsă între 1.125 și 2.500 de lei.
În același timp, agentul reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Conform Codului rutier, certificatul va fi restituit în momentul în care șoferul dovedește că și-a echipat mașina cu anvelope de iarnă sau alte echipamente antiderapante certificate, după caz.
Notă!
Pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicat marcajul „M+S’, „M.S.’ sau „M&S’. Sunt acceptate orice fel de anvelope (inclusiv cele all-season) dacă au unul dintre marcajele respective pe ele.