Audi a dezvoltat o versiune XXL a lui A8 L. Modelul are acum o lungime de 6,36 de metri, iar ampatamentul măsoară 4,22 metri. În plus, modelul german a mai primit încă două uși și două locuri.
Așa cum era normal, mașina a fost regândită din punct de vedere al rezistenței. La interior, toate scaunele sunt poziționate în direcția de mers. Pasagerii de pe cel de-al treilea rând de scaune beneficiază de o consolă centrală individuală și de un compartiment răcit.
Alături de aceste elemente, Audi a instalat o mulțime de accesorii pentru ca viața la interiorul lui A8 L XXL (așa l-am botezat noi) să fie cât mai plăcută.
Sub capota modelului german se află motorul de 3,0 litri cu șase cilindri care produce 310 CP și 440 Nm. Resursele sunt puse în valoare cu ajutorul unui sistem de tracțiune quattro și a unei transmisii automate cu opt rapoarte. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 7,1 secunde, iar viteza maximă a fost limitată la 250 km/h.
Audi nu a specificat clientul pentru care a realizat această limuzină, însă un articol din presa de afară spune că familia regală a Norvegiei s-ar putea bucura de serviciile lui A8 L XXL.