BMW Art Car – Al 19-lea exponat va merge în cursa de 24 de ore de la Daytona

vezi galeria foto

BMW are o tradiție în ceea ce privește fenomenul „Art car'. Așa se face că anul acesta, germanii au ajuns la exponatul cu numărul 19. Dezvoltat de John Baldessari, noul BMW Art Car a fost expus în cadrul Art Basel Miami Beach și poartă numele de BMW M6 GTLM.


Un alt lucru extrem de interesant este acela că BMW M6 GTLM va concura în cursa de 24 de ore de la Daytona, eveniment programat pentru 28 – 29 ianuarie 2017.

„Anterior, am făcut o singură lucrare în viaţa mea care a implicat un automobil, iar aceasta a fost imaginea unei maşini. Aşa că pentru proiectul BMW Art Car, am intrat pe un teritoriu necunoscut, nu doar în ceea ce priveşte subiectul, ci şi prin trecerea de la arta bidimensională la cea tridimensională. O provocare ce mi-a plăcut!', a declarat John Baldessari.


În conceperea maşinii, artistul american a apelat la dispozitive stilistice binecunoscute şi a creat o lucrare care unifică practicile sale creatoare din ultimii 50 de ani într-o manieră unică. Ca adept al minimalismului, el a lucrat cu culori precum roşu, galben, albastru şi verde şi cu puncte monocrome, lăsându-şi amprenta asupra BMW M6 GTLM prin culorile sale familiare.

John Baldessari a condus şi a supervizat designul celui de-al 19-lea BMW Art Car, care a fost realizat cu ajutorul unei echipe de ingineri BMW la începutul lunii noiembrie în cadrul centrului din Oxnard, California.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE