Chiar dacă încă nu a fost dezvăluit oficial, primul BMW M3 Touring scrie deja istorie, devenind cel mai rapid model combi care a rulat vreodată pe asfaltul „iadului verde'.
Pentru a marca această ocazie, divizia media BMW M a compilat un video pentru a marca evenimentul și pentru a cinsti oamenii implicați în dezvoltarea primului BMW M3 Touring de serie.
La oprirea cronometrului oficial, M3 Touring a reușit să parcurgă un tur al legendarului Nürburgring Nordschleife în 7 minute și 35.060 secunde, fiind astfel mai rapid cu zece secunde decât Mercedes-AMG E63 S, fostul lider al clasamentului celor mai rapide breakuri de pe planetă.
Sub capota noului model BMW se va afla același propulsor biturbo cu șase cilindri în linie utilizat și de modelele M3 sedan și M4. Deocamdată nu știm exact dacă BMW are planuri să le aducă clienților și versiunea „de bază', aceea care este disponibilă pe M3 cu transmisie manuală și tracțiune doar pe puntea din spate, ceea ce ne trimite cu gândul cu M3 Touring va fi disponibil exclusiv sub forma Competition.
În orice caz, așteptarea dezvăluirii lui M3 în format practric nu va mai fi lungă, aceasta fiind planificată pentru 23 iunie, în cadrul Festivalului Goodwood.